Mobile menu

Pages in topic:   [1 2] >
Programe de făcut traduceri
Thread poster: lucca
lucca
Romania
Local time: 13:39
English to Romanian
Mar 5, 2005

Unul românesc, la
http://etranslator.ro

Am încercat "Do not ask what your country can do for you, ask what you can do for your country".

A ieşit "Să nu întrebaţi ce ţara dvs să poată întrebaţi, ce dvs puteţi felul felul ţara dvs"!

Am încercat "To streamline the Mozilla interface, you can use Full Screen mode to display web pages using almost all of your screen".

A ieşit "La interfaţa firului apei Mozilla, dvs puteţi să folosiţi modul Full Screen pentru a afişa folosirea de reţe(a,aua,lei,le,lele,lelor,)ă de reţea Internet aproape toată a ecranului dvs".

Rezultatele sunt "traduceri brute", programul permite rafinarea lor şi învaţă din greşelile făcute.

Babel Fish (pe situl Altavista) a tradus fraza cu Mozilla în franceză astfel: "Pour améliorer l'interface de Mozilla, vous pouvez employer le mode de plein écran pour montrer des pages Web en utilisant presque tout votre écran". Cred că se poate şi fără al doilea "de", în rest este excelent!

Fraza lui JFK: "Ne vous demandez pas ce que votre pays peut faire pour, demandent ce que vous pouvez faire pour votre pays".

A mai încercat cineva astfel de programe? Cum vi se par rezultatele?


Direct link Reply with quote
 

Ruxi
German to Romanian
+ ...
Opinie Mar 5, 2005

Uite asa incepe sfarsitul unei profesii.Au mai disparut unele, in mod asemanator. De ex. dactilografia, de cand cu utilizarea personala a calculatorului.Mai corect spus au disparut dactilografele, copistii etc..
Acum aceste programe sunt inca slabe si in curs de dezvoltare, dar incet-incet vor fi tot mai bune.
Depinde nu mai de noi,traducatorii ce vrem sa facem cu profesia noastra.Daca lasam tot mai multe CAT-uri si programe si automatisme sa ne preia munca, o s-o faca pana la urma de tot.
Eu am auzit de mult timp de astfel de programe, nu stiu cum se numesc insa.N-am auzit insa de vreunul f.eficient si corect, altfel vuia Internetul de el, inclusiv ProZ.
Nu doresc sa ofensez pe nimeni, dar mi-e teama ca vrem sa ne distrugem pe noi insine si munca noastra.
Sigur ca trebuie sa acceptam niste ajutoare, care sa ne usureze munca, dar sa nu uitam de niste limite.
Inca mai sper in arta si umanismul traducerii.

Ruxi


Direct link Reply with quote
 

Cristiana Coblis  Identity Verified
Romania
Local time: 13:39
Member (2004)
English to Romanian
+ ...
M-am distrat şi eu :D Mar 5, 2005

Nu am fost atât de exigentă Am încercat doar cu "ana are mere" şi respectiv "Trees are green, roses are red". Versiunile sunt deosebit de tari, depinde şi ce bifaţi dintre majuscule sau nume.

În mod evident este o chestie deosebit de dificilă să înveţi o bază de date gramatică

Păcat că nu te lasă să încerci decât de vreo câteva ori, tocmai din cauza asta nu va prinde şi nu se va perfecţiona teribil. Puţini stau să descarce, iar din câteva încercări online nu îţi iese mare lucru. Fiind o chestie atât de incipientă, merita să-l lase liber online vreo câţiva ani până învăţa puţină gramatică


Direct link Reply with quote
 

Valentin Alupoaie  Identity Verified
Romania
Local time: 13:39
English to Romanian
+ ...
rage against the machine :) Mar 7, 2005

Gramatica ar mai merge. Cred ca problema cea mai mare e semantica. Si nu numai a unitatior lexicale, ci mai ales textuale, acum cand se pune accent atat de mare pe "communicative translations", "pragmatic approaches" etc. Eu am lucrat vreo 10 luni la o firma care se ocupa de asa ceva si pot spune cu siguranta ca asta e problema cea mai mare. Pana si la nivelul cuvintelor e greu de diferentiat sensurile (de aia iese "World Cup"="ceasca mondiala" sau "Beckham's old club"="trefla batrana Beckham"); si asta e valabil chiar si pt un text specializat plin de terminologie; de nivelul textual nici nu mai discutam. Personal mi se pare imposibil sa fim dati la o parte de niste biete softuri Nivelele limbii sunt atat de strans legate intre ele incat te blochezi pur si simplu cand te gandesti la modalitati de a le integra si interrelationa in cadrul unui program. Premisa de baza pt a traduce un text este de a-l intelege (noi traducem intelesuri, nu doar cuvinte) iar lucrul asta submineaza orice incercare de traducere "automata". In prezent aceste programe au acelasi statut ca si "translation memories" si anume de asistenti de traducere. O inteligenta artificiala care sa o inlocuiasca pe cea umana nu o sa existe decat in SF-uri. Creierul uman a ramas in mare parte un mister si nu poti duplica ce nici macar nu intelegi pe deplin...

Direct link Reply with quote
 

Cristiana Coblis  Identity Verified
Romania
Local time: 13:39
Member (2004)
English to Romanian
+ ...
rage against the machine revisited Mar 7, 2005

Orice revoluţie tehnologică a fost autormat însoţită de aşa ceva. O maşină care vrea să-ţi ia jobul va fi întâmpinată de om cu o bâtă peste procesoare, chiar şi de către omul secolului al XXI-lea. Dar dacă privim în urmă se poate spune că maşina câştigă teren invariabil, propulsată de interesele financiare ale celor în căutare de cost cuts.

Totuşi, în condiţiile în care un om învaţă corect limba maternă în peste 7 ani, e utopic să ceri unui program de calculator să traducă corect. Ar trebui să ştie mai mult sau măcar tot atât cât un om după 4-5 ani de studii superioare. Mă îndoiesc că se vor inventa prea curând programe sau algoritmuri atât de isteţe. Eu în marea mea inconştienţă nu văd nici o ameninţare prea curând pe acest front. Şi dacă ar fi aşa, tot rămân chestiuni legate de traducere pe care numai mintea umană le poate realiza. Traducerea nu înseamnă numai cunoaşterea unor cuvinte în două limbi străine, ci mult mai mult. Dacă e mai uşor pentru un program să păstreze consecvenţa terminologică, e mai greu să discearnă sensurile unui cuvânt. De stilistică sau de traduceri creative... ce să mai vorbim. În acest sens, titlul găsit de Lucian "Programe de FĂCUT traduceri" este absolut bestial. Trebuie să recunoaştem că sunt mulţi oameni care "fac" traduceri, aşa că un program în plus

It's a challenge. Desigur există mereu "pericolul" unui savant destul de deştept încât să arunce tehnologia în faţă cu câteva sute de ani, dar părerea unanimă este că acest lucru nu se va întâmpla în următorii 50 de ani. Poate dacă se întâmplă peste 50 de ani am o şansă să mă pensionez Ca să închei cu partea plină a paharului...

Săptămână plină de realizări tuturor.


[Edited at 2005-03-07 08:26]


Direct link Reply with quote
 

Bogdan Honciuc
Romania
Local time: 13:39
Romanian to English
+ ...
si totusi... Mar 7, 2005

eu am folosit un astfel de program cind am vrut sa inteleg ceva din portugheza (pe care n-o vorbesc defel) si programul mi-a tradus in engleza. bineinteles ca suna amuzant, dar intelegeam despre ce era vorba. nu cred ca are cineva pretentia serioasa ca aceste traduceri facute de roboti sa fie suta la suta corecte. si nu cred ca va aprea vreodata programul care sa faca o traducere impecabila a unui text complex. asa ca stati linistiti, nu ne pierdem piinea

Direct link Reply with quote
 
lucca
Romania
Local time: 13:39
English to Romanian
TOPIC STARTER
Va mai curge multă apă pe râurile din respectivele noastre localităţi... Mar 7, 2005

M-am simţit mult mai bine (am un abces dentar, mă doare ca naiba, iau antibiotice iar capacitatea de muncă mi-a scăzut la niveluri nemăsurabile) când am văzut că nu sunt singurul care crede că traducătorii nu vor putea fi înlocuiţi cu uşurinţă de calculatoare pentru că nu sunt decât un fel de simple "maşini de tradus".

În unele domenii probabil că se va trece, cu timpul, la traducerea făcută de calculatoare (documente standard, unele acte, manuale de utilizare ale unor produse simple de acelaşi tip - să zicem, uscătoare de păr - etc). Oricum va fi necesar ca traducerea să fie verificată de un om.

În rest... Cristina spune că traducătorii vor mai persista 50 de ani. Eu propun mai puţin, 15 ani (atunci aş împlini 70) sau 20. Oricum, problema traducerilor pe calculator este una dintre sarcinile cele mai dificile ale Inteligenţei Artificiale, în primul rând pentru că nu este o simplă chestiune de putere de calcul (aşa cum a fost ţelul ca un computer să bată campionul mondial uman la şah, sau să se prevadă timpul probabil cu nu ştiu ce precizie şi pe nu ştiu câte zile înainte, sau să se modeleze explozia unei bombe atomice etc.).

Babelfish are rezultate surprinzător de bune, dar mai are de lucru...

Am încercat: "Native English speaker teachers. Low cost dormitory. Learn faster and save money. Before you choose any school, check our website and ask our student advisors a question - for free".

Am obţinut:

"Professeurs indigčnes d'anglophone. Dortoir ŕ prix réduit. Apprenez plus rapidement et économisez l'argent. Avant que vous choisissiez n'importe quelle école, vérifiez notre site Web et posez ŕ nos conseillers d'étudiant une question - pour libre".

Fără control final uman încă nu se poate (iar textul nu era înaltă filozofie, ci o simplă reclamă). Ca să nu mai vorbim de aspectele tehnice respective, care sunt la îndemâna lui Altavista, dar va mai trece timp până să fie pe orice desktop.

Aştept însă o traducere bună a lui Hamlet creată de un program de calculator. De asemenea, aştept (şi presimt că voi aştepta mult şi bine) o interpretare acceptabilă făcută simultan de un calculator între 2 vorbitori ai unor limbi diferite. Mă mulţumesc chiar şi cu mai puţin: o traducere bună a unei cărţi (nu un manual tehnic, nu un roman pornografic), fără să mai fie necesar să fie revăzută de un om.

Totul este ca exigenţele clienţilor noştri şi aşteptările acelora cărora le sunt destinate traducerile să se menţină la un nivel rezonabil de ridicat. Altfel, maşinile care fac traduceri îi vor înlocui pe oamenii care traduc.


Direct link Reply with quote
 

Dan Marasescu  Identity Verified
Romania
Local time: 12:39
Member (2003)
English to Romanian
+ ...
O curiozitate Mar 7, 2005

Ştiaţi că în instituţiile europene se folosesc instrumente de traducere automată din 1976? Adică de când m-am născut eu.
Pe domnul Systran nu l-au aşteptat funcţionarii europeni cu bâtele la poarta uzinei, dar un pic de tensiune a fost la început. Până la urmă, convieţuirea a fost acceptată şi de atunci rebotezatul EC Systran s-a pus cu burta pe carte, făcând deci mai multă şcoală decât mine. În momentul ăsta te poţi baza pe el să traducă inteligibil un text în anumite limbi (nu în română ).

[Edited at 2005-03-07 22:13]


Direct link Reply with quote
 

Dan Marasescu  Identity Verified
Romania
Local time: 12:39
Member (2003)
English to Romanian
+ ...
O simplă reclamă? Mar 7, 2005

Lucian Alexandrescu wrote:

textul nu era înaltă filozofie, ci o simplă reclamă.


Azi am petrecut 2 ore cu o reclamă de câteva cuvinte.


Direct link Reply with quote
 
lucca
Romania
Local time: 13:39
English to Romanian
TOPIC STARTER
Translate this site Mar 8, 2005

Dan Marasescu wrote:

Lucian Alexandrescu wrote:

textul nu era înaltă filozofie, ci o simplă reclamă.


Azi am petrecut 2 ore cu o reclamă de câteva cuvinte.


Depinde de reclamă! (cea din exemplu era banală). Şi eu am propus o dată vreo 7-8 variante ale modului celui mai firesc de a cere o (anumită marcă de) bere într-un bar din România.

În privinţa traducerilor automatizate: folosesc des opţiunea "translate this site" (sau aşa ceva) din Google, pt. siturile în germană. Rezultatele nu sunt în "formă pentru tipar", dar evident că mă lămuresc ce vrea să spună textul respectiv (adică exact ceea ce vreau), aşa că ar fi bine dacă s-ar putea face astfel de traduceri cât din mai multe limbi. Cred că acest tip de traducere automatizată nici nu face concurenţă traducătorilor umani.


Direct link Reply with quote
 

Ruxi
German to Romanian
+ ...
Am auzit si eu de Systran Mar 8, 2005

Circula si acolo unde am lucrat eu in tara un program de tradus care cred ca era Systran-ul, adus de consultantii UE, la inceputul anilor 90 (1993-4).
Chiar asa vechi insa nu cred ca erau, dar poate in batrana Europa sa fii existat si acei ani, cum spune Dan.
In orice caz tendinte de automatizare a traducerilor exista de mult timp, pentru ca exista visul de a avea traducerea unui text in momentul in care iti trebuie, mai ales la o discutie de afaceri.
Cum spune Lucian: nu sunt perfecte, dar macar intelegi despre ce este vorba.Site-urile Internet sunt traduse deocamdata mai mult in engleza.
E per che? Engleza este limba cea mai vorbita.


Direct link Reply with quote
 

Maria Tulbure  Identity Verified
Local time: 13:39
Member (2005)
English to Romanian
+ ...
Don't worry! Mar 9, 2005

Eu cred ca nu trebuie sa ne impacientam prea tare. Rezultatul 'programelor de facut traduceri' mi se pare la fel de greu de digerat ca o mancare facuta in totalitate de roboti. Nu cred ca cineva poate fi de acord cu inlaturarea completa a componentei umane din activitatea de traducere. Ar insemna sa consideram traducerea ca o pura insiruire de cuvinte si nu cred ca asta e rolul traducerii. Traducerea inseamna creatie, chiar si atunci cand este voba de un domeniu tehnic. Asa zisele masini de tradus pot cel mult sa-ti dea o vaga idee a sensului, iar apoi, ca sa iasa ceva inteligibil ai de muncit mult mai mult decat daca nu te-ai folosi de astfel de instrumente. Personal, prefer sa fac o treaba de la inceput pana la sfarsit asa cum cred eu ca este mai bine, decat sa ma duc pe urmele cuiva si sa repar. Mi se pare pe undeva si lipsit de demnitate. Deocamdata cel putin nu mi se par aproape de nici un folos aceste 'programe de facut traduceri'. Putem trai foarte bine si fara ele. Desigur exista pericolul ca ele sa fie pe placul profanilor si traducerile proaste rezultate in urma carpocelilor sa fie preferate datorita preturilor mult mai mici.

[Edited at 2005-03-09 09:06]

[Edited at 2005-03-09 10:38]


Direct link Reply with quote
 
xxxMihai Badea  Identity Verified
Luxembourg
Member (2004)
English to Romanian
+ ...
A mai apărut unul Apr 10, 2005

La doar 250.000 de lei! Vezi: http://www.moodysoft.com/assistant/index.html

Eu unul, nu m-am deranjat să verific ce-i poate pielea, dar am o bănuială.


Direct link Reply with quote
 
Post removed: This post was hidden by a moderator or staff member because it was not in line with site rule
xxxRATZA
Local time: 13:39
Romanian
o veste si mai "buna" Jul 10, 2010

eTranslator.ro wrote:

Translatorii de profesie se vor ocupa doar de traducerile oficiale, care necesita legalizare...

....................................................

Din pacate si traducerile oficiale sunt pe duca. Din ce in ce mai multe state nu mai accepta traducerile efectuate de traducatorii din Romania. Spania, Grecia, Olanda, Germania sunt doar cateva.
De ce ?
Dumneavoastra sunteti cei mai in masura sa dati raspunsul.


Direct link Reply with quote
 
Pages in topic:   [1 2] >


To report site rules violations or get help, contact a site moderator:

Moderator(s) of this forum
Lucica Abil[Call to this topic]

You can also contact site staff by submitting a support request »

Programe de făcut traduceri

Advanced search






PerfectIt consistency checker
Faster Checking, Greater Accuracy

PerfectIt helps deliver error-free documents. It improves consistency, ensures quality and helps to enforce style guides. It’s a powerful tool for pro users, and comes with the assurance of a 30-day money back guarantee.

More info »
Déjà Vu X3
Try it, Love it

Find out why Déjà Vu is today the most flexible, customizable and user-friendly tool on the market. See the brand new features in action: *Completely redesigned user interface *Live Preview *Inline spell checking *Inline

More info »



All of ProZ.com
  • All of ProZ.com
  • Term search
  • Jobs