Pages in topic:   [1 2] >
Susținerea unui proiect pentru o tastatură românească
Thread poster: Monica Tuduce

Monica Tuduce  Identity Verified
Luxembourg
Local time: 19:45
Member
Italian to Romanian
+ ...
Aug 18, 2014

Dragi colegi,

Vă scriu pentru a vă semnala acest proiect interesant care caută susținători: http://multifinantare.ro/projects/257/tastatura-romaneasca-delux-om06
Proiectul este inițiat de Cristian Adam, de profesie inginer software și, după cum el însuși se caracterizează, „Pasionat de „diacritice” în lumea calculatoarelor”.

Cristian Adam este creatorul acestei tastaturi dedicate utilizatorului român, interesat să scrie în același timp confortabil și corect, cu diacritice, în limba română.

Tastatura românească Delux 0M06 permite utilizarea directă a unor taste pentru scrierea semnelor diacritice și, astfel, ortografierea corectă în limba română (cu ș și ț cu virgule, nu cu sedile).
Butoanele sunt la locul lor, așadar ceea ce se vede pe tastatură este exact ceea ce apare pe ecran, oricare ar fi sistemul de operare folosit.

Tastatura românească Delux 0M06 are multe alte avantaje:
* funcționează pe toate sistemele de operare actuale: Microsoft Windows Vista/7/8/8.1 (pentru Windows XP trebuie instalat un driver adițional), Linux, Mac OS X
* este ieftină
* este ușoară
* este rezistentă
* se poate conecta la tabletă sau la telefon
* are un design modern.

Detalii tehnice:
Tastatură este conformă cu aranjamentul primar din standardul românesc ASRO SR-13392:2004: http://www.asro.ro/romana/publicatii/Buletin%202005/Buletin_februarie2005.pdf
Fontul folosit pentru litere și cifre este Fira Sans http://mozilla.github.io/Fira/ - font folosit de către corporația Mozilla pentru Firefox OS.
Tastatura este compatibilă cu sistemele de operare: Microsoft Windows Vista/7/8/8.1 (pentru Windows XP trebuie instalat un driver adițional), Linux, Mac OS X.
Tastatura are 104 taste și 11 taste multimedia.

Pagina proiectului mai conține câteva fotografii ale eșantionului, precum și un mic film de prezentare.

Sper ca acest proiect să vă trezească și vouă atenția.
Toate cele bune,
Monica


[Edited at 2014-08-19 04:58 GMT]

[Edited at 2014-08-19 04:59 GMT]

[Edited at 2014-08-19 04:59 GMT]


Direct link Reply with quote
 

liviu roth
United States
Local time: 13:45
Romanian to English
+ ...
Nu înțeleg cum este diferită tastatura. Aug 18, 2014

Scriu cu diacritice de peste 7 ani și nu am niciun fel de probleme. Nu înțeleg în ce constă avantajul acestui program.

Puteți să mă lămuriți?

Mulțumesc,
liviu

[Edited at 2014-08-19 03:20 GMT]

[Edited at 2014-08-19 03:20 GMT]


Direct link Reply with quote
 

Cristiana Coblis  Identity Verified
Romania
Local time: 20:45
Member (2004)
English to Romanian
+ ...
Tastatura românească Aug 19, 2014

lee roth wrote:
Scriu cu diacritice de peste 7 ani și nu am niciun fel de probleme. Nu înțeleg în ce constă avantajul acestui program.

Puteți să mă lămuriți?


Nu e un program, Liviu. Este o tastatură fizică cu caractere românești, în dispunerea standard, ca la carte


Direct link Reply with quote
 

Monica Tuduce  Identity Verified
Luxembourg
Local time: 19:45
Member
Italian to Romanian
+ ...
TOPIC STARTER
QWERTY, ș, ț, Standard – limba română Aug 19, 2014

Este vorba, cum spune Cristiana, despre o tastatură fizică ce corespunde configurației QWERTY Romanian (Standard) din sistemele de operare Windows începând cu Windows Vista.

Înainte de Windows Vista, configurația pentru limba română - și implicit tastaturile fizice care o reproduc - nu era corectă; enumăr mai jos câteva motive:
1. „ș” și „ț” erau ortografiate cu sedilă, nu cu virgulă, cum este corect.
2. Tastatura era QWERTZ , tastele y și z fiind inversate (asta pentru că, la un moment dat când Windows și-a trimis specialiștii în România pentru a analiza problema spre implementare, aceștia s-au gândit că forul suprem în domeniu este Poliția Română, care, spre nenorocul nostru, utiliza mașini de scris QWERTZ nemțești - și uite așa ne-am pricopsit cu ani de probleme tehnice, care acum reprezintă un bagaj de care ne debarasăm cu foarte mare greutate).
3. Alte taste funcționale au primit pe acea tastatură locuri nefirești, comparativ cu tastatura EN-US și EN-US International.

Începând cu Windows Vista lucrurile au început să se normalizeze, procesul de normalizare fiind finalizat odată cu Windows 7, unde aranjamentul de caractere Romanian (Standard) este pe deplin corect și conform cu aranjamentul primar din standardul românesc ASRO SR-13392:2004.

Însă, din cauza lipsei unei tastaturi fizice corecte, utilizatorul român care acum utilizează acest aranjament oferit de sistemul său de operare este nevoit în continuare să scrie ignorând butoanele de pe tastatura sa românească QWERTZ, deoarece cele două nu corespund.

Foarte multe informații și detalii tehnice corecte se pot găsi pe situl web al lui Cristian Secară:
http://secarica.ro/html/tastatura_ro.html

Toate acestea au fost și sunt, în continuare, ignorate de toți marii producători și distribuitori de tastaturi din și pentru România. Justificarea lor: nu există cerere, iar educarea clientului nu reprezintă obiectul lor de activitate.

Tastatura propusă de Cristian Adam în proiect dorește să rezolve toate aceste probleme, dar, înainte de toate, este conformă cu standardul în vigoare citat.
- este QWERTY – produce exact caracterul înscris pe buton
- „ș” și „ț” sunt scrise cu virgulă, iar, în combinație cu configurația corectă Romanian (Standard) din Windows, vor produce „ș” și „ț” cu virgulă
- celelalte semne exilate pe alte butoane își regăsesc acum locul cu care utilizatorii de tastaturi EN-US care caută scuze pentru a nu scrie cu diacritice s-au obișnuit.

Sper să fie de folos.
Monica

* Notă: Utilizatorii de MAC nu au avut niciodată această problemă de configurație, deoarece Apple au fost mai „cu cap”.
Discuții nenumărate au fost de-a lungul timpului și în forumul ProZ, la o simplă căutare, vei mai găsi informații.


Direct link Reply with quote
 

liviu roth
United States
Local time: 13:45
Romanian to English
+ ...
Cristiana și Monica, Aug 19, 2014

Muțumesc pentru explicații. Înțeleg că această tastatură este benefică în special pentru piața internă. Fiind postat aici, am crezut că este ceva ce se adresează traducătorilor.

Mulțam, again.

Liviu


Direct link Reply with quote
 

Ovidiu Martin Jurj
Romania
Local time: 20:45
German to Romanian
+ ...
Eu nu prea îi văd utilitatea Aug 20, 2014

Monica Tuduce wrote:

Înainte de Windows Vista, configurația pentru limba română - și implicit tastaturile fizice care o reproduc - nu era corectă; enumăr mai jos câteva motive:
1. „ș” și „ț” erau ortografiate cu sedilă, nu cu virgulă, cum este corect.
2. Tastatura era QWERTZ , tastele y și z fiind inversate (asta pentru că, la un moment dat când Windows și-a trimis specialiștii în România pentru a analiza problema spre implementare, aceștia s-au gândit că forul suprem în domeniu este Poliția Română, care, spre nenorocul nostru, utiliza mașini de scris QWERTZ nemțești - și uite așa ne-am pricopsit cu ani de probleme tehnice, care acum reprezintă un bagaj de care ne debarasăm cu foarte mare greutate).
3. Alte taste funcționale au primit pe acea tastatură locuri nefirești, comparativ cu tastatura EN-US și EN-US International.


Legat de sedilă vs. virgulă la ș și ț nu am ce zice. Însă legat de tastatura QWERTZ, chestia cu Poliția Română cred că e doar o poveste; de fapt QWERTZ este adevăratul layout românesc din cele mai vechi timpuri, de când există dactilografie în țara noastră, iar la acea vreme, Windows și Microsoft nici măcar nu existau încă. Astfel, layoutul QWERTZ apare în toate manualele și cursurile de profil care au existat de-a lungul timpului în România și toată lumea așa învăța să bată; exemple:

http://anticariatalbert.com/hobby/2551-manual-de-dactilografie.html

http://www.areopagus.ro/cursuri/KP%20Typing%20Tutor/Curs%20-%20Dactilografie%20oarba.doc

În ce privește hardware, da, la început s-au folosit mașini de scris mecanice, dar mai apoi au apărut mașinile de scris electrice/ electronice, cu tastatură ca de calculator; cele făcute pt. România toate erau cu tastatură QWERTZ; chiar eu mai am prin casă una Samsung, rămasă din anii 90, când încă nu aveam calculator. Ulterior, când au apărut calculatoarele, tastaturile românești au fost tot QWERTZ, fiindcă, în mod firesc, s-a păstrat vechiul layout de pe vremea mașinilor de scris, cu care se obișnuise toată lumea.

Începând cu Windows Vista lucrurile au început să se normalizeze, procesul de normalizare fiind finalizat odată cu Windows 7, unde aranjamentul de caractere Romanian (Standard) este pe deplin corect și conform cu aranjamentul primar din standardul românesc ASRO SR-13392:2004.


Nu aș zice că acesta ar fi un proces de normalizare. De ce ar trebui să ne raportăm la tastatura americană ca la un standard? Într-adevăr, în 2004 România a intrat în NATO și lucrul acesta s-a reflectat și se reflectă în continuare în imensa slugărnicie față de americani și tot ce vine de la ei, ceea ce ar explica și apariția standardului ASRO SR-13392:2004, dar asta nu înseamnă nici că e normal, nici că e util.

Dimpotrivă, engleza, egal dacă este US sau altă varietate, nu are diacritice, deci nu văd de ce româna ar trebui să pornească de la layoutul US, cu care nu are nimic. Mie unul mi se pare mult mai logic ce s-a făcut la noi anterior, adică da, s-a pornit, într-adevăr, de la layoutul german, dar asta este bine, fiindcă germana are și ea caractere cu diacritice, iar cele românești au fost amplasate cu succes cam în aceleași locuri pe tastatură; de ex. unde sunt Umlaut-urile germane, avem diacritice românești; astfel, tasta ü bate ă, tasta ö bate ş, tasta ä bate ţ; în mod logic și fericit, tasta î este situată imediat după ă, iar apoi urmează â; deci oricum diacriticele sunt bine grupate laolaltă și pe layoutul românesc zis Legacy, așa că ăsta nou zis Standard nu aduce practic nimic nou legat de amplasarea diacriticelor pe tastatura fizică.

Legat de QWERTY, asta este în detrimentul celor care au învățat de pe băncile școlii dactilografie după layoutul tradițional QWERTZ și au ani de zile sau chiar decenii de practică pe tastatură QWERTZ.

Însă, din cauza lipsei unei tastaturi fizice corecte, utilizatorul român care acum utilizează acest aranjament oferit de sistemul său de operare este nevoit în continuare să scrie ignorând butoanele de pe tastatura sa românească QWERTZ, deoarece cele două nu corespund.

Toate acestea au fost și sunt, în continuare, ignorate de toți marii producători și distribuitori de tastaturi din și pentru România. Justificarea lor: nu există cerere, iar educarea clientului nu reprezintă obiectul lor de activitate.

Tastatura propusă de Cristian Adam în proiect dorește să rezolve toate aceste probleme, dar, înainte de toate, este conformă cu standardul în vigoare citat.
- este QWERTY – produce exact caracterul înscris pe buton
- „ș” și „ț” sunt scrise cu virgulă, iar, în combinație cu configurația corectă Romanian (Standard) din Windows, vor produce „ș” și „ț” cu virgulă
- celelalte semne exilate pe alte butoane își regăsesc acum locul cu care utilizatorii de tastaturi EN-US care caută scuze pentru a nu scrie cu diacritice s-au obișnuit.


Păi de asta există layoutul românesc Legacy, ăla trebuie selectat în setări și atunci e ok, fiindcă el corespunde tastaturii fizice românești tradiționale, dacă există persoane care au așa ceva. Sunt destule de rare asemenea produse, fiindcă majoritatea producătorilor nu se omoară să fabrice așa ceva; însă totuși există:

http://maimic.ro/review-toshiba-nb100.html

Dar și fără o tastatură fizică românească tradițională se poate folosi cu succes același layout Legacy pe tastatura fizică engleză, fiindcă scrierea asta devine un automatism, adică odată ce omul învață să bată orb și odată ce intervine rutina, omul nici nu mai vede ce scrie pe tastatura fizică; adică degetele știu singure poziția tastelor și bat ca atare, indiferent ce vede sau nu mai vede ochiul pe tastatura fizică.

Eu de pildă am la netbook tastatură fizică QWERTY, că așa s-a găsit la vremea când l-am luat, dar eu sunt învățat de ani de zile să bat pe QWERTZ și de asta nici nu am lăsat layoutul englezesc, am umblat în setări și l-am scos; deci eu am doar 2 limbi jos în bara de Windows, DEU și ROU, pe care le folosesc alternativ și le schimb cu Alt + Shift; am scos engleza, că trebuia să bat Alt + Shift de 2 ori în loc de doar o dată și mă și încurcam în z și y poziționate invers. Deși scriu și în engleză, nu-mi trebuie layoutul englez, fiindcă, exact ce spuneam mai sus: engleza nu are diacritice, așa că pot să bat în engleză și cu layoutul de tastatură german - cel mai adesea - sau cel românesc Legacy.

Deci eu unul nu mi-aș cumpăra tastatura asta românească nouă, din următoarele motive:

1. În prezent folosesc un netbook care are tastatura lui proprie, deci nu prea mi-ar folosi o tastatură externă.

2. Nici la folosirea cu o tabletă, eu tot nu cred că tastatura asta ar fi folositoare, fiindcă este de mărimea standard, din ce am văzut în poze, deci e prea mare; cel mai rău e că are și blocul ăla numeric din dreapta, pe care oricum nu l-am folosit în viața mea și nici n-o să-l folosesc vreodată și care lungește - sau mai bine zis lățește - în fine, mărește inutil tastatura. Deci are portabilitate zero.

3. În plus, tastatura în cauză nici nu are nicio caracteristică specială, deci ceva care s-o facă deosebită față de tastaturile de rând:

- nu e nici wireless, nici bluetooth,
- nici nu are posibilitate să fie folosită ca husă sau ca stand, precum

http://www.go4all.ro/cumpara/husa-tableta-cu-tastatura-micro-usb-reglabila-de-8-inch-disponibila-in-7750430

sau

http://www.microsoft.com/hardware/de-de/p/wedge-mobile-keyboard/U6R-00008

- nici nu e flexibilă, împachetabilă, lavabilă etc. ca

http://pcnews.ro/2006/12/10/tastatura-usb-flexibila/

- și nici nu are taste luminate ca

http://www.gadgetzone.ro/tastaturi/mini-tastatura-iluminata-wireless-cadoul-perfect-de-craciun_2611

Deci este o banală tastatură de desktop ca oricare alta, exact ca tastaturile de acum 20 de ani, doar că e în română şi parcă are şi ceva taste multimedia; dar pentru anul 2014 al erei noastre, eu zic că nu mai e suficient.

4. QWERTY pe mine unul mă încurcă, nu mă ajută, de asemenea mă încurcă și alte taste poziționate altfel, ca de ex. cratima sus și slashul jos, în loc să fie viceversa, că e mai logic să ai poziționarea virgulă, punct, cratimă, având în vedere că în română cratima se bate de mult mai multe ori decât slashul și e mai bine să fie grupată cu virgula și punctul, semne de punctuație care de asemenea se bat foarte des.

5. Pentru un utilizator care scrie exclusiv în limba română, să zicem că ar fi bună și utilă. Dar nu și pentru un traducător, care oricum folosește mai multe limbi, cel puțin două, deci oricum și dacă își ia o tastatură românească, pentru celelalte limbi în care lucrează tot nu are o tastatură fizică și este nevoie să aibă în cap layoutul tastaturii virtuale; adică ori cu tastatura asta, ori fără ea, cam tot aia e.

6. Nu e o achiziție cu livrare nici rapidă, nici sigură. Acolo scrie că se livrează după luni de zile de așteptare și după 4 luni de transport cu vaporul, dar nici aşa livrarea nu e sigură, ci doar dacă se strâng minim 1000 de doritori care să o comande, că altfel nu se va produce şi deci nici nu se va livra.

7. Achiziția nu ar fi spre binele întregului popor, în sensul că ea nu ar veni în sprijinul economiei românești și nu ar stimula nici producția, nici crearea de noi locuri de muncă în România, având în vedere că dacă o fi să se fabrice, se va fabrica în China, ca mai toate lucrurile ce ajung să se vândă la noi. Deci ori că iei tastatura asta made in China, ori alta made in China, cam tot aia e.


Direct link Reply with quote
 

Radu Nicolaescu  Identity Verified
Romania
Local time: 20:45
Member (2006)
German to Romanian
+ ...
Cine arbitrează "corectitudinea"? Aug 20, 2014

Cine îşi asumă dreptul de a hotărî ce este "corect" şi ce nu este "corect" în soluţii tehnologice şi de comunicare?

Trebuie evaluat pragmatic

1. Tastatura: Sunt într-utotul de acord cu Ovidiu: Tastatura QWERTZ a fost asimilată în România cu peste 100 ani în urmă, în epoca unui transfer tehnologic predominant din lumea de limbă germană, şi a putut fi adaptată perfect la specificul limbi române, prin substituirea diacriticelor.

Deoarece lucrez 90% în combinaţia De_Ro, mi-am cumpărat de la Viena un teanc de tastaturi DE, cu care mi-am echipat calculatoarele; se pot comanda şi prin Internet, preţurile find nesemnificative faţă de un calculator.

Am achiziţionat şi un Laptop de pe piaţa germană; nu mă deranjează că are Windows-ul în germană

Chiar că nu cred că prezintă un interes real comercializarea unei tastaturi RO, mai ales în contextul disputei QWERTZ/QWERTY

2. Problema diacriticelor nu afectează doar definirea tastaturii, ci este mult mai gravă; după 20 de ani de asimilare în tehnica de calcul a setului cu sedile "cineva" a hotărât că setul cu virguliţe este "mai corect". Rezultatul reconversiei la virguliţe este dezastruos, deoarece o serie întreagă de aplicaţii, din familia Adobe de ex., se rezumă la seturile de caractere cu sedilă. Procesarea lucrărilor prin aplicaţii de traducere şi formate XML se otrăveşte în verificarea ortografiei, sau pur şi simplu se blochează conversia între Formate, afişarea cu pătrăţele find rezultatul cel mai fericit.

Dar aceasta este o temă de discuţie separată.


Direct link Reply with quote
 

Cristian Secară
Local time: 20:45
n-aveți decât să propuneți desființarea lui "cineva", adică Academia Română Aug 20, 2014

Am avut o tentativă de a răspunde unora dintre stupizeniile din ultimele două postări, dar am renunțat pentru că mi-am dat seama că ar fi prea mult de scris și nu merită timpul consumat.

Mă rezum doar la a cita din mine însumi dintr-un mesaj mai vechi, postat altcândva și altundeva:
===
În România ori nu sunt reguli și treburile merg prost din cauză că nu sunt reguli, ori sunt reguli și treburile merg prost din cauză că lumea se revoltă că sunt prea multe reguli.
===
Ce ați spus acolo se încadrează perfect și se reflectă oriunde mă uit în jur.

Cristi


Direct link Reply with quote
 

Bogdan Burghelea  Identity Verified
Romania
Local time: 20:45
English to German
+ ...
Nu e prima iniţiativă de acest fel Aug 21, 2014

La un moment dat pe piaţa românească de profil (ce delicios de lemnos sună) s-a comercializat un laptop Toshiba Satellite adaptat la utilizatorul român care avea tastatură cu diacritice româneşti. În mod ciudat (sau nu) era QWERTY.

http://images3.okr.ro/serve/auctions.v7/2012/aug/25/0dd134c7e8a56a7623ca81a36d04a920-4550441-700_700.jpg

Între timp am aflat cum se numea: Toshiba Satellite A300.

http://www.okazii.ro/laptopuri/toshiba/laptop-toshiba-satellite-a300-149-a135420053

[Edited at 2014-08-21 06:57 GMT]


Direct link Reply with quote
 

Maria Diaconu  Identity Verified
Romania
Local time: 20:45
English to Romanian
Laptop cu tastatură românească Aug 21, 2014

Bogdan Burghelea wrote:

La un moment dat pe piaţa românească de profil (ce delicios de lemnos sună) s-a comercializat un laptop Toshiba Satellite adaptat la utilizatorul român care avea tastatură cu diacritice româneşti. În mod ciudat (sau nu) era QWERTY.

http://images3.okr.ro/serve/auctions.v7/2012/aug/25/0dd134c7e8a56a7623ca81a36d04a920-4550441-700_700.jpg

Între timp am aflat cum se numea: Toshiba Satellite A300.

http://www.okazii.ro/laptopuri/toshiba/laptop-toshiba-satellite-a300-149-a135420053

[Edited at 2014-08-21 06:57 GMT]


Da! Îl am eu. De 5 ani îl folosesc cu succes! Al meu este L300.


Direct link Reply with quote
 

Radu Nicolaescu  Identity Verified
Romania
Local time: 20:45
Member (2006)
German to Romanian
+ ...
atitudinea lui "cineva" Aug 21, 2014

Din experienţa istorică, soluţia teroristă a desfiinţării "cuiva" nu rezolvă problema.
În loc va veni întotdeauna "altcineva" plin de iniţiative.

Într-o ţară în care la fiecare 30 ani vine un cutremur, o revoluţie, o nouă ortografie şi se schimbă numele străzilor, respectul pentru reguli este reciproc, atât din partea celor care le creează cât şi a supuşilor.

Când pierd ore din cauza "zgomotului" de ş-uri şi ţ-uri ale corectoarelor ortografice care nu recunosc sedila, nu receptez argumentaţia istorico-heraldică în favoarea unui design autohton care a pierdut trenul informatizării în anii 80.

Este bine să nu se piardă din vedere aspectele pragmatice şi funcţionale ale unor decizii cu valoare normativă.

[Bearbeitet am 2014-08-21 18:24 GMT]


Direct link Reply with quote
 

Elvira Daraban  Identity Verified
Local time: 20:45
French to Romanian
+ ...
Eu mi-aș cumpăra, na! Sep 2, 2014

Pentru că:

Sedila și virgula sunt două lucruri diferite, iar tendința, fie și doar din cauza tehnologiei, este să se folosească mai des virgula decât sedila, în acest moment, adică oricine se pune de-a curmezișul, să îmi fie cu pardon, se, ăăă, pune contra vântului.

Nu îmi amintesc decât o mașină de scris pe care am folosit-o, iar aia avea doar circumflex pentru î și â, tildă pentru ă și, dacă voiai ș și ț, treceai mai jos cu jumătate de rând și puneai virgule. Standardele pe care le invocă unii pe aici, să îmi fie cu pardon, sunt jumătăți de standarde. Adevărul e că piața românească a mașinilor de scris nu a fost niciodată suficient de mare ca să se justifice fabricația de mașini standard, de oricare ar fi ele. Eu una am văzut, pe vremea când se mai foloseau des, o singură mașină de scris cu diacritice românești. Și acum regret că nu îmi amintesc dacă era QWERTY SAU QWERTZ.

O face un român din pasiune. La fel cum au făcut și alții. Și merită încurajat.

Mai rog frumos a fi scutită pe acest forum profesional de opinii politice, că pentru alea mă duc în altă parte, dacă simt nevoia, Ovidiu (da, cu tine vorbesc, mi-aș dori din suflet să nu le mai aud aici). În cazul de față (tastatură cu organizare românească, cu virgule în loc de sedile) nu se justifică și nu seamănă nici pe departe a argumente.


Direct link Reply with quote
 

Bogdan Burghelea  Identity Verified
Romania
Local time: 20:45
English to German
+ ...
QWERTY vs. QWERTZ Sep 2, 2014

Există o explicaţie logică pentru care layoutul QWERTZ este mai bun pentru limba română decît QWERTY: e mai logic şi mai ergonomic ca litera Z, care este folosită mai frecvent în limba română decît litera Y, să fie apăsată de indexul mîinii stîngi, decît de degetul mic al aceleiași mîini stîngi.

Direct link Reply with quote
 

Bogdan Dusa  Identity Verified
Romania
Local time: 20:45
English to Romanian
+ ...
De ce sa ne cramponam in trecut? Sep 2, 2014

Salutare,

Cu scuze pentru postarea mea intarziata, am citit mesajele anterioare si am zambit (ca sa nu zic ca am ras cu hohote). Pentru ei care se tot cramponeaza in Qwertz, ca asa au lucrat de nu stiu cati ani, ca de ce sa schimbam etc.: imi aduceti aminte de un film cu Danny de Vito, in care el era un investitor care urma sa preia o firma si sa dea afara o multime de oameni pentru ca produsele fabricate nu mai aveau cautare pe pe piata. Logica lui era imbatabila: daca intreprinderile nu ar fi facut eforturi sa se modernizeze, sa vina cu ceva nou, sa inoveze etc., astazi am fi fabricat in continuare bice pentru carute, pentru ca nici nu se punea problema sa avem masini.

Sa nu uitam ca pana sa avem tastaturi cu layout romanesc, toate tastaturile folosite dupa '90 in Romania, cand lumea a avut in sfarsit acces la calculatoare, erau de tip US. De ce sa nu folosesti aceeasi tastatura (intre noi fie zis, e foarte simpla si intuitiva, spre deosebire de atat de complicata tastatura romaneasca), facand doar mici adaptari pentru scrierea romaneasca?

Altfel, Cristi a zis-o foarte bine: "În România ori nu sunt reguli și treburile merg prost din cauză că nu sunt reguli, ori sunt reguli și treburile merg prost din cauză că lumea se revoltă că sunt prea multe reguli."

Bogdan


Direct link Reply with quote
 

Bogdan Dusa  Identity Verified
Romania
Local time: 20:45
English to Romanian
+ ...
Dupa razboi multi viteji se arata... Sep 2, 2014

Cineva mai sus spunea: "Dar și fără o tastatură fizică românească tradițională se poate folosi cu succes același layout Legacy pe tastatura fizică engleză".

Nu zau asa, de cand exista optiunea Legacy? Nu cumva a aparut abia odata cu Vista? Si inainte de asta ce era? Daca nu va mai aduceti aminte, o fac eu: era un haos total. Iar in acest haos, Cristian Secarica a facut o treaba formidabila, vorba unui prieten, "s-a zbatut pana n-a mai putut ca sa avem un standard inteligent, a creat el și a dat la tot poporul layouturi de tastatura in toate variantele posibile."

Pentru ne(re)cunoscatori:

http://www.secarica.ro/html/ro_kbd_winxp.html

In numele tuturor celor carora le-ai facut viata mai usoara pe vremea XP-ului, multumesc, Cristi!

Bogdan


Direct link Reply with quote
 
Pages in topic:   [1 2] >


To report site rules violations or get help, contact a site moderator:

Moderator(s) of this forum
Lucica Abil[Call to this topic]

You can also contact site staff by submitting a support request »

Susținerea unui proiect pentru o tastatură românească

Advanced search






TM-Town
Manage your TMs and Terms ... and boost your translation business

Are you ready for something fresh in the industry? TM-Town is a unique new site for you -- the freelance translator -- to store, manage and share translation memories (TMs) and glossaries...and potentially meet new clients on the basis of your prior work.

More info »
Protemos translation business management system
Create your account in minutes, and start working! 3-month trial for agencies, and free for freelancers!

The system lets you keep client/vendor database, with contacts and rates, manage projects and assign jobs to vendors, issue invoices, track payments, store and manage project files, generate business reports on turnover profit per client/manager etc.

More info »



Forums
  • All of ProZ.com
  • Term search
  • Jobs
  • Forums
  • Multiple search