Înscrierea la Curtea de Apel
Thread poster: Liana Coroianu

Liana Coroianu
Local time: 09:10
French to Romanian
+ ...
Apr 19, 2005

Bună ziua,

Urmăresc de ceva vreme dicuţiile de pe acest forum şi pot să spun că sunt foarte interesante. Vreau să vin cu informaţii noi pentru cei interesaţi, pentru cei care doresc să se înscrie la Curtea de Apel. Citind şi pe formul acesta un topic asemănător, precum şi în ATR FLASH Nr. 28/2005, am plecat să mă înscriu şi eu, având autorizaţie de la Ministerul Justiţiei din 2003. La Curtea de Apel Oradea (oraşul de care aparţin) mi s-a spus că trebuie să fac o cerere de înscriere care se inregistrează la Registratură, apoi să aduc autorizaţia în original+copie după aceasta, copie după cartea de identitate, certificat de căsătorie, dacă este cazul, şi ştampilă. Am rămas surprinsă că îmi trebuie ştampilă pentru că din discuţiile de pe forum nu reieşea că îţi trebuie şi aceasta. Ştampila mi-a trebuit pentru că în registrul în care am fost înscrisă este un loc pentru aceasta. Apoi, pe autorizaţia în original mi s-a pus ştampila Curţii de Apel Oradea şi scrie data în care s-a făcut înregistrarea şi "Luat în evidenţă la Curtea de Apel". Se pare că nu toate Curţile de Apel din România se ghidează după aceleaşi reguli.
O zi bună tuturor
Liana

[Edited at 2005-04-19 16:21]


 

Cristiana Coblis  Identity Verified
Romania
Local time: 09:10
Member (2004)
English to Romanian
+ ...
este normal Apr 19, 2005

Nu există norme de aplicare pentru L178/97 şi din cauza asta cerinţele pot să difere de la un oraş la altul. E bine să mergeţi să întrebaţi întotdeauna. Câţi jurişti, atâtea opinii.

 

Ildikó Szabó  Identity Verified
United Kingdom
Local time: 07:10
English to Romanian
+ ...
inscriere Aug 10, 2005

Eu am aflat de aici, din forum ca trebuie sa solicit luarea in evidenta la Curtea de Apel; eu sunt din Zalau si am crezut ca atunci eu trebuie sa ma duc la Curtea De Apel din Cluj, pentru ca la Zalau nu este Curte de Apel; m-am dus la Curtea de Apel din Cluj, si atunci mi-au spus ca trebuie sa ma duc la Tribunalul din Zalau....
Am scris in forum ca daca cineva mai are probleme sau nelamuriri in legatura cu luarea in evidenta....sa nu mearga in alt oras.


 

Cristiana Coblis  Identity Verified
Romania
Local time: 09:10
Member (2004)
English to Romanian
+ ...
Legea 110/2005 Aug 10, 2005

specifică în mod clar că luarea în evidenţă se face la tribunal. Este o schimbare benefică introdusă de parlament la OG 11/2005. Vezi şi ATR Flash nr. 10.

 


To report site rules violations or get help, contact a site moderator:

Moderator(s) of this forum
Lucica Abil[Call to this topic]

You can also contact site staff by submitting a support request »

Înscrierea la Curtea de Apel

Advanced search






BaccS – Business Accounting Software
Modern desktop project management for freelance translators

BaccS makes it easy for translators to manage their projects, schedule tasks, create invoices, and view highly customizable reports. User-friendly, ProZ.com integration, community-driven development – a few reasons BaccS is trusted by translators!

More info »
Déjà Vu X3
Try it, Love it

Find out why Déjà Vu is today the most flexible, customizable and user-friendly tool on the market. See the brand new features in action: *Completely redesigned user interface *Live Preview *Inline spell checking *Inline

More info »



Forums
  • All of ProZ.com
  • Term search
  • Jobs
  • Forums
  • Multiple search