This site uses cookies.
Some of these cookies are essential to the operation of the site,
while others help to improve your experience by providing insights into how the site is being used.
For more information, please see the ProZ.com privacy policy.
This person has a SecurePRO™ card. Because this person is not a ProZ.com Plus subscriber, to view his or her SecurePRO™ card you must be a ProZ.com Business member or Plus subscriber.
Affiliations
This person is not affiliated with any business or Blue Board record at ProZ.com.
Published by
The Bible Reading Fellowship
15 The Chambers, Vineyard
Abingdon, OX14 3FE, United Kingdom
Tel: 44 (0)1865 319700
Email: [email protected]
Website: www.brf.org.uk
BRF is a Registered Charity
ISBN 978 1 84101 246 9
First published 2004
10 9
Ninth reprint 2011
All rights reserved
Extracts from the Authorized Version of the Bible (The King James Bible), the rights in which are vested in the Crown, are reproduced
by permission of the Crown’s Patentee, Cambridge University Press.
A catalogue record for this book is available from the British Library
Printed in Great Britain by CPI Bookmarque, Croydon
Growing Leaders
Reflections on leadership, life and Jesus
James Lawrence
Foreword by Bishop Graham Cray
To all those who have patiently grown me as a leader,
too many to list, but all known to Him.
Thank you.
To Rob, friend and companion on life’s journey,
thanks for everything. You’re a star!
Recomandari pentru ‘Growing Leaders’
Acesta este probabil cel mai circumspect, riguros si captivant studiu al conducerii crestine pe care l-am citi vreodata. Este ceva ce trebuie sa aiba oricine ia acest subiect in serios.
Jill Garrett, former MD of Gallup UK and Director, Caret
Caut intotdeauna carti pe care sa le recomand tinerilor lideri in lucrare. De acum, Cartea Formarea Liderilor a lui James Lawrence va fi una din cartile de top ale listei mele. Este autentica – scrisa de un lider in formare care ajuta la randul sau la formarea altor tineri lideri. Este pe de-o parte solida din punct de vedere biblic sip e de alta parte constienta organizatoric; este sustinuta prin tensiune, competent si caracter; si, bazata pe experienta de viata a autorului, este bogata in resurse si ajutor practic. Merita o citire vasta si poate ajuta la indeplinirea unei mari nevoi a bisericii globale – formarea de lideri care sa conduca precum, spre si pentru Isus!
Leighton Ford, President of Leighton Ford Ministries, Founder of the Arrow Leadership Programme
O analiza inteligenta, practica si foarte lizibila a artei conducerii. Formarea Liderilor este o carte pe care oricine ia in serios conducerea la nivel de lucrare trebuie sa o citeasca
Canon J. John, evangelist
Sunt prea multe carti despre conducere, dar pe aceasta o voi pastra pe rafturile bibliotecii mele. James combina o larga cunoastere a ultimelor cercetari si a literaturii testate cu o intelegere a conducerii bisericii ( in special cea Anglicana), si nu lasa pe niciuna din acestea sa iasa din limitele Scripturii. El a combinat apoi cu grija si cu smerenie, ajutat si de experienta de viata, lucrarea cu Programul de Lideri Sageata.
Revd Hugh Palmer, vicar, Christ Church Fulwood
Multumiri
Ca in oricare proiect scris, acesta este rezultatul mai multor oameni. Asa ca multi oameni au influentat si au conturat aceasta carte, multi chiar fara sa stie. Ma gandesc la omul care, atunci cand aveam 13 an si imi era frica de moarte sa citesc o lectie in biserica, a venit apoi sa imi ofere cateva cuvinte de incurajare. Din cauza lui predic eu astazi. Ma gandesc la un predicator crestin foarte cunoscut care a oferit zece minute unui ingamfat de 19 ani pentru a avea o discutie teologica mai fina si, impotriva arogantei mele, m-a incurajat sa ma gandesc profund la aceasta problema. Datorita lui, inca ma gandesc. Ma gandesc la profesorul de la scoala care m-a indrumat cu grija prin anii adolescentei si mi-a dat oportunitatea de a conduce. Datorita lui sunt un lider. Celor care m-au format in credinta si ca lider, lor le dedic aceasta carte cu cea mai mare recunostinta
Mai recent, multumiri speciale merg catre echipa al carei lider am fost si colegilor mei de la CPAS. Am invatat atat de mult prin voi toti. Multumiri pentru Thank you to Miranda Adderley, Gareth Callam, Penny Frank, Simon Heathfield, Johnny Juckes, Rory Keegan, Andy Piggott, Chris Rogers, Rod Street si Andrew Watson pentru citirea primei schite si pentru ca au facut cometarii care au ajutat mult. Fara ajutorul vostru mi-e frica sa ma gandesc ce s-ar fi publicat. Multumesc lui Naomi Starkey pentru editarea ei atenta si pentru incurajarile ei constante de a merge mai departe. Multumesc sotiei mele si copiilor mei pentru sprijinul necontenit si pentru rugaciunile pe care le-au facut pentru mine in timp ce eu eram prins de aceasta carte. In sfarsit, multumiri pentru Leighton Ford care m-a invitat l-a Programul de Lideri Sageata si care mi-a descoperit o noua viziune despre lideri. Datorita lui am scris aceasta carte.
Contents
Prefata 9
Introducere 10
Partea 1: Conducerea astazi
Capitolul 1 Ce este conducerea Crestina? 21
Capitolul 2 Provocarea conducerii 41
Partea 2:Formarea liderilor care stiu ca sunt alesi
Capitolul 3 Prima iubire 59
Partea 3: Formarea liderilor care sesizeaza chemarea lui Dumnezeu
Capitolul 4 Traind in zona rosie 85
Chapter 5 Gasind scopul lui Dumnezeu 94
Partea 4: Formarea liderilor dezvolta un caracter asemenea lui Isus
Capitolul 6 Dinamicile caracterului 123
Capitolul 7 Schimbarea Dumnezeiasca 139
Partea 5: Formarea liderilor cultiva competenta
Capitolul 8 Liderii se conduc pe ei sip e cei apropiati lor 157
Capitolul 9 Liderii intruchipeaza valorile Impartatiei 175
Capitolul 10 Liderii sesizeaza, articuleaza si implementeaza viziunea lui Dumnezeu 192
Capitolul 11 Liderii dezvolta oameni 215
Partea 6: Liderii in formare conduc in comuntate
Capitolul 12 Discutie de echipa 233
Concluzie 248
Epilog 250
Sectiunea Resurse
1 Reflectand la “unul altuia” 252
2 Sesizand darurile tale spirituale 256
3 Definind termenii 260
4 Matricea mentorului 264
5 Stabilind o relatie mentoriala 267
6 Caracteristicile echipelor effective 271
7 Lista resurselor 274
Note 279
Prefata
Aceasta carte este publicata intr-un timp provocator pentru Biserica Britanica. Pierderea increderii in institutii istorice, o cultura a consumatorului in care practica religioasa este tratata ca o optiune de timp liber, o gama competitionala de terapii, spiritualisme si religii si o ignoranta in crestere despre credinta Crestina, toate formeaza o noua provocare pentru lucrarea de misiune. Ca raspuns, chiar forma Bisericii se schimba. Suntem intr-un nou context si exploram noi abordari. Este un moment critic de oportunitati. Orice raspuns adecvat va implica o imaginatie reinnoita, o viziune clara si mobilizarea oamenilor lui Dumnezeu. Dar la Dumnezeu, toate acestea sunt dependente de un factor suprem – calitatea conducerii. O biserica ce nu investeste in dezvoltarea liderilor este incapabila de a raspunde unei culturi schimbatoare
Ca rezultat al declinului ingrozitor al numarului tinerilor din biserica in timpul anilor 80 si 90, lucrarea tinerilor a trebuit sa se reinventeze sau sa moara! Gradul la care a reusit sa infloreasca din nou a fost gradul la care poate produce schimbare – nu de a adapta evanghelia, dar de a restaura contactul cu lumea de zi cu zi a tinerilor. Cea mai semnificativa schimbare in lucrarea tinerilor a fost aceasta: am incetat sa mai producem programe de a educa sau distra tinerii si am inceput sa echipam tinerii sa isi asume reponsabilitati pentru lucrarea lor. Rezultatele au fost dramatice.
Nu mai era adecva sa invatam generatia in curs de dezvoltare sa face ceea ce noi, liderii lor, am facut. Trebuie sa ii invatam sa gandeasca, sa actioneze si sa conduca in moduri in care noi nici nu ne inchipuiam.
De aceea sunt incantat sa recomand cartea lui James Lawrence. O mare parte din acest material rezulta din experienta lui James de a dezvolta tineri lideri prin Programul de Lideri Sageata, cu siguranta cel mai bun curs de genul sau pe care il cunosc. Pun valoare pe sublinierea sigurantei in Dumnezeu si a caracterului si competentei. Aceasta carte va ajuta Biserica sa identifice, sa pregateasca si sa lanseze liderii de care avem nevoie.
Graham Cray, Bishop of Maidstone
Introducere
„Eu sunt vita; voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine si in cine raman Eu aduce mult rod; caci despartiti de Mine nu puteti face nimic
Ioan 15:5
In decursul ultimilor 10 ani, patru lucruri mi-au alimentat ingrijorarea mea tot mai mare pentru conducerea in biserica. In primul rand, calatoria mea personala ca lider Nu imi pot aminti exact cand a inceput, dar pana la adolescenta ajunsesem sa conduc un grup de tineri in casa mea, complet neinvatat si fara nicio idee despre ceea ce faceam. Tanjeam ca oamenii sa devina crestini si, cum nu erau prea multi alti adolescenti crestini in biserica in care tocmai incepusem sa merg, parea lucurul normal si bun de facut. Apoi, doi profesori de la scoala crestina au inceput sa imi fie mentori, si cand am implinit 24 de ani eram deja ordinat. Mi-a placut sa fiu pastor la o biserica locala, am facut o gramada de greseli si am invatat o gramada de lucurui. La 30 de ani, m-am alaturat CPAS ca evenghelist si eram cel mai fericit. In urmatorii 10 ani aveam sa experimentez suisurile si coborasurile conducerii si luptele principale pe care le duceam erau din cauza lucrurilor ce se petreceau in mine si care aveau nevoie de atentie. Formarea Liderilor este o reflectie personala a ceea ce nu a mers bine si a lucrarii minunate a lui Dumnezeu in viata mea.
In al doilea rand, in rolul meu ca evanghelist in cardul a doua organizatii crestine, CPAS si Springboard, 1 am lucrat cu biserici din toata Marea Britanie si experienta mea a confirmat toate cercetarile pe care le-am citi despre cresterea bisericii. Una din principalele caracteristici ale unei biserici sanatoase, in crestere este conducerea. Nu este singurul semn al unei biserici sanatoase , 2 dar este unul vital. Liderii formeaza biserica in a fi buna sau rea. Si, din pacate,descoperirile cercetarii initiale ale Retelei Naturale de Dezvoltare a Bisericii, indica faptul ca „imputernicirea liderilor” este constant cea mai mic gradata caracteristica in bisericile engleze. 3 Asta nu din cauza ca, conducerea crestina este un capat in sine, sau ca o buna conducere va duce sigur la cresterea bisricii, ci conducerea este un factor cheie in raspandirea evangheliei.
In al treilea rand, dupa ce am inceput sa citesc pe larg despre subiectul conducerii, am descoperit mai multi autori care spuneau acelasi lucru. Doua exemple vor fi de ajuns. Leighton Ford, scriind dintr-o perspectiva globala, spune ca lumea trece printr-o mare schimbare de conducere „cu o nevoie corespondata de ’un nou tip de conducere’ „. Chris Edmondson ’ia temperatura’ bisericii si a societatii britanice in capitolul sau de deschidere a cartii „Potrivit pentru a conduce” si trage concluzia : „va fi nevoie de o conducere proaspata, imaginativa si aceasta va avea nevoie de resurse.” Aceste concluzii rezoneaza cu multe altele din conducerea de astazi. Modele de conducere, biserica si evanghelizare care au mers bine in trecut sunt puse sub semnul intrebarii. Multi regandesc asemenea modele pentru a tine pasul cu o lume in rapida schimbare.
In al patrulea rand, am avut privilegiul de a lucra alaturi de lideri mai tineri. In 1998 am participat la un program de dezvoldare de lideri in SUA intitulat Sageata. A fost o experienta minunata. Sageata este un program de 18 luni care are ca tinta lideri intre 25 si 40 de ani, cautand sa ii ajute sa fie condusi mai mult de Isus, cunoscandu-L si intelegandu-I voia; de a conduce mai mult precum Isus, facandu-i pe oamenii Lui sa fie o comunitate mai impaciuitoare; si de a conduce mai mult spre Isus, slujind scopului sau de rascumparare in generatia noastra. De atuni, am inceput un program Sageata de Lideri si in Marea Britanie. Am terminat trei programe si am descoperit ca multi dintre participanti se lupta cu probleme similare. Cum isi sustin lideri crestini devotati relatia cu Dumnezeu, fara sa cada prada cinismului sau deziluzionarii? Cum se descurca ei cu cererile vremurilor in care traiesc? Cum continua sa creasca, ca si crestin incurajandu-i pe altii sa creasca? Cum gasesc ei resurse care sa-i ajute sa dea un sens lumii si biserici in schimbare. ?
Ca rezultat al acestor 4 lucruri, sunt convins de nevoia de a da ca resursa lideri in biserica pentru ceea ce Chris Edmondson numeste “o conducere proaspata, imaginativa”. Formarea Liderilor este doar o mica contributie la aceastasarcina.
De ce formarea liderilor?
Exista doua parti ale abordarii mele. Prima este ca avem nevoie sa formam mai multi lideri. Ca reflectie asupra restricitiilor teologice si financiare care afecteaza rolul liderului ordinat in biserica, vom avea nevoie de mai multi oameni care sa preia responsabilitati de conducere in congregatiile locale. Din acest motiv, aceasta carte vorbeste despre lideri in loc sa vorbeasca despre prezbiteri sau preoti, recunoscand diversitatea pozitiilor de conducere in bisericile locale si in Organizatii crestine. There are two main strands to my approach. The first is that we need to grow more leaders. As reflection on theology and financial restrictions affect the role of the ordained leader within the church, we will need more people to take on leadership responsibilities within local congregations. For this reason the book speaks of leaders rather than presbyters or priests, recognizing the diversity
of leadership positions within local churches and Christian organizations. I also use male and female pronouns interchangeably.
Part of growing more leaders is to liberate the people of God to embrace leadership at every level. One of the common phrases I hear is ‘I’m not a leader. I just… take the children’s group… run the youth club… co-ordinate the home meeting…’ When I point out that they are indeed in a leadership position, they normally struggle to accept the term ‘leader’. Why? Because the model of leadership reflected in the life of the local church is too limited, and not biblical enough. We need a church where people are helped to take up leadership roles, and equipped to carry them out with confidence and skill. We need a church where those in leadership in their Monday-to-Saturday lives don’t feel they have to leave all that behind when they enter the church building on Sunday. We need a church where we grow more leaders of every age—children, young people and adults.
The second strand is a conviction that for us to grow more leaders, we need more growing leaders. This is the primary focus of the book. Growing leaders tend to grow others into leadership.
Christian leadership can be tough,6 particularly at this time of change within society and church, when many leaders are unsure of their role and feel inadequately trained to fulfil it. Reports such as Affirmation and Accountability7 and Leaders Under Pressure8 highlight some of the current pressures experienced by church leaders.
3 in 10 have felt for a prolonged period like leaving Christian service.
3 in 10 feel that their family suffers because of their work.
4 in 10 feel pressured by inadequate income.
Only 2 in 10 have received training in management or team building.
7 in 10 feel heavily overworked.
200 church leaders miss Sunday activities each week as a result of stress-related illnesses.
1,500 church leaders quit over a ten-year period.
Under these pressures it is easy to stagnate, opt out, or withdraw into what is familiar. I know from my own experience how easy it is to stop growing as a leader, and for that reason I’ve decided to be fairly personal in this book. This runs the risk of somehow suggesting that my way of coping with particular experiences is the only way of coping with them. I know that this is not the case. Each person is wired up in a different way, with different gifts, experiences, and passions. Each reader of Growing Leaders will need to interpret it through his or her own personality and experience. There are places in the book where I think we are dealing with principles that cross cultures, personalities and times, and there are places when I am simply sharing something of my own story. When I do the latter, my intention is to be illustrative, not prescriptive.
An overview
The book is divided into six parts, based on the model for growing leaders at the heart of the Arrow Leadership Programme.
Part 1: Leadership today explores the context for growing leaders today. Chapter 1 examines how we define leaders and leadership, with a particular look at the characteristics of Christian leadership. Chapter 2 considers some specific challenges for leaders today, and identifies a model for developing leaders that provides the framework for the rest of the book.
Part 2: Growing leaders know they’re chosen considers the starting point for any Christian leader—discipleship. Unless we know we are chosen, the children of a loving God, we will lead from an insecure place, constantly twisting the privilege of a leadership position to meet our own needs. In this chapter we consider the cycles of grief and grace and how Jesus’ life models for us the security of knowing who we are in him.
Part 3: Growing leaders discern God’s call focuses on knowing what God wants for our lives. Chapter 4 introduces the concept of living in the ‘red zone’, where we constantly overstretch ourselves, damaging our relationships, health and effectiveness. Chapter 5 considers how God’s call affects not simply the big picture of what he wants us to do with our lives, but also our daily decisions, thus helping us to move out of a ‘red zone’ lifestyle.
Part 4: Growing leaders develop Christ-like character reflects on the place of character in the leader’s life. Chapter 6 acknowledges that who we are communicates as clearly as what we do. Many of the problems in leadership do not come from a lack of skills or knowledge in a particular area, but from the underlying character issues that affect how we relate to people. Chapter 7 asks how we can grow more like Christ. How much change can we expect this side of heaven? What tools can help us avoid stagnation and disillusionment?
Part 5: Growing leaders cultivate competence looks at four essential areas of leadership competence: leaders lead themselves and those closest to them (Chapter 8), embody kingdom values (Chapter 9), discern, articulate and implement God’s vision (Chapter 10), and develop people (Chapter 11). The first two are mainly inward-focused. Leading ourselves is one of the toughest challenges most of us face. Plenty of leaders pay lip service to certain values but then don’t live them out; effective leaders embody their values. Without this, a leader lacks integrity, a fundamental quality of healthy leader-ship. The second two areas are mainly outward-focused. If we are to lead, we need to know where we are going, and ensure we get there. How do we discern God’s way ahead with a group of people so that we can lead them well? Finally, the role of the leader isn’t simply to achieve a task, but also to develop people. Taking Jesus as our example, we examine mentoring as a process in the life of the leader.
Part 6: Growing leaders lead in community considers the context for Christian leadership, the community of the people of God. Reflecting on the nature of God and his Church, we explore the corporate nature of leadership and look at the place of team as a reflection of this community.
As you read the book, you’ll notice that each part varies in length. This doesn’t reflect the level of importance of any one part, for each part builds on the previous one, with areas of overlap and distinctiveness. Each chapter starts with a scenario or poem, and ends with some questions or exercises for personal reflection. Questions within the chapters and a resources section at the end of the book provide additional material for discussion and reflection. You may like to use the questions in conversation with someone else. The difficulty with answering them on your own is that many of us are either overly negative or naively optimistic about ourselves; few of us are good at objective reflection. Leaders often struggle to find a mentor, so here is a simple way to establish an informal mentoring-type relationship. Invite a colleague or friend to read the book, and then meet after every chapter to chat over the content, using the questions as a starting point for your conversation.
A personal comment
Any book that considers Jesus’ leadership as a model for those who lead his people is going to be challenging. I want to stress at the outset that I can handle that challenge only by clearly understanding that God’s call on my life as a leader is within the context of a number of theological truths. First, my baptism. Baptism is the ordination
of God’s people into a lifetime of service for Jesus. In baptism I am assured that I am a child of God, and that my life in Christ is dependent on grace. If I am called to lead, it is as a child of God committed to serving Jesus, totally dependent on his amazing grace.
Second, the cross, which makes clear that sin and failure can be forgiven. I’ve made so many mistakes as a leader and struggle with many internal issues, yet at the cross I know the one who loves, forgives and offers a new start. The cross also reminds us of the place of suffering within the Christian life. The apostle Paul, reflect-ing on his faith, wrote, ‘I want to know Christ and the power of his resurrection and the fellowship of sharing in his sufferings, becoming like him in his death, and so, somehow, to attain to the resurrection from the dead’ (Philippians 3:10–11). Christ suffered; we are called to share in the fellowship of his suffering.
Third, the resurrection and the coming of the Spirit. I am not left on my own. Jesus is present with me through his Spirit, bringing about his transformation of my life. The process of change is not dependent solely on me, but on my willingness to be open to what God wants to do in my life. The good news is that he’s been taking inadequate and ordinary people and using them in leadership for a long time. He is pretty good at it.
Fourth, Christ’s return. This is the hope I have as a leader, that one day all will be well, that the tragedy and suffering of this life is not the end. ‘For the Lamb at the centre of the throne will be their shepherd; he will lead them to springs of living water. And God will wipe away every tear from their eyes’ (Revelation 7:17). God is sovereign of his world; he will return. Alleluia! Until then I seek to be faithful to God’s calling on my life as best I can.
These four things keep me going. If I stray too far from any of them I collapse at the enormity of the task and the weakness of my character. Thank God that he is the one on whom I can depend, and thank God that he hasn’t left me in this race on my own.
Let’s run the race together
A story is told of an event at the Paraplegic Games. It was late in the day, and the 400 metres sprint was about to start. Two young men lined up on the starting grid, as all the other competitors
had dropped out. A hard-bitten Time magazine reporter gave his commentary on the radio, describing the scene as ‘painful to watch’. The gun went off. The two men, both with cerebral palsy, lurched off the line. One of the coaches ran beside the track, coaxing his athlete on. ‘Come on, Joey, you can win.’ At the first corner Joey was leading by 25 metres. A subtle chant came from the crowd: ‘Joey. Joey. Joey.’ Going into the last turn, Joey’s lead had stretched to 40 metres. The other competitor was weary and losing heart. Twenty-five metres from the finish, Joey suddenly stopped. He turned to his coach and smiled, acknowledged the crowd, and then turned back to the other young man and said, ‘Come on, buddy.’ Joey held out his hand until the man was alongside him, and then they ran across the line together. The crowd went berserk. The reporter was heard to utter, ‘Make me more like Joey.’ The coach was heard to stammer through his tear-lined face, ‘Attaboy, Joey, you’re a real winner.’
As a leader, I am only half way though the race, so Growing Leaders is written looking ahead to those further on in the race, who will encourage me not simply to keep going but to develop and thrive in Christian leadership. It is written looking sideways at colleagues and companions, wanting to share the heady highs, the painful lows and the day-by-day endurance of Christian leadership. It is written looking back to those further down the track seeking to run the race set before them, offering a hand to help them run with verve, imagination and freshness. It is written looking around to the crowd who fill the heavenly stadium and cheer us all on the way; those who have completed their race, and have now received their crowns.
Above all, Growing Leaders is written looking up to Jesus, the one who is ‘the author and perfecter of our faith’ (Hebrews 12:2) who alone is ‘able to keep you from falling and to present you before his glorious presence without fault and with great joy’ (Jude 24). My desire is that this book may help you to keep growing as a leader, to be led more by Jesus, to lead more like Jesus, and to lead more to Jesus.
For reflection
Father,
I abandon myself into your hands.
Do with me what you will.
Whatever you may do, I thank you.
I am ready for all, I accept all.
Let only your will be done in me,
and in all your creatures.
I wish no more than this, O Lord.
Into your hands I commend my soul.
I offer it to you
with all the love of my heart,
for I love you, Lord,
and so need to give myself,
to surrender myself into your hands,
without reserve and with boundless confidence,
for you are my Father.
Amen
Charles de Foucauld
Part one
Leadership today
[diagram]
Chosen
Competence
Community
Character
Call
Part One explores the context for growing leaders today. Chapter 1 tries to untangle the web of how we define leaders and leader-
ship, with a particular look at the distinctive characteristics of Christian leadership. Chapter 2 considers some specific challenges for leaders today, and identifies a model (see the diagram above) for developing leaders that provides the framework for the rest of the book.
Nick (18), writing to his godfather
Dear Joe
Wow! Great Christmas pressie or what? Thanks! Exactly right. Thank you too for asking about what I’m doing when I finish school. It is all a bit scary. Only six months to go and then what? Not a clue. Except for something interesting that happened a few days ago.
In the Sunday service there was a quiet bit during the prayers. I kind of sensed God speaking to me. Nothing has ever happened like this before. But it was as if God spoke, not with a voice, but it came across like that. He said, ‘I want you to be a leader in my church.’ Then, after the service, Dad came up to me and said he’d been thinking about my future and wondered if I’d thought about doing something in the church. It was kind of spooky. What if it was really God? What if he really wants me to lead in his church? What do you think, Joe? I hope you don’t mind me telling you all this.
My mate Carol and I were chatting last night about the future. She thinks I should take up an offer with Youth for Christ, and get some more experience of youth work. A year on one of their teams sounds fun. I’ve learnt a stack of stuff from leading the junior youth group here, but I’ve also got loads of questions. Like, God may be asking me to be a leader—but, hey, what is a leader, anyway? And how do you become one? I feel a little on my own with all this. Carol is a good mate, but we’re both at the same stage asking the same questions. Who’s going to help me think this through? Any advice?
Anyway, gotta shift. Stay cool. Thanks for the top prez—and for praying for me.
Nick
Chapter 1
What is Christian Leadership?
Leadership for Christians is about God, not about us… We centre our soul in the hand of God—only then are we ready for leadership.
Walter Wright1
There is no shortage of ideas about leadership and images of leaders. Occasionally when I am exploring Christian leadership with a group, I’ll start a session by asking them to draw a picture of a leader. The results are fascinating. Inevitably what they draw depends on their experience of being led and their understanding of leadership.
Some draw a picture of the typical ‘strong natural leader’. We know the sort—jutting jaw, focused stare, determined brow. They walk with purpose, they talk with enthusiasm, and they thrive on action. Nothing seems to shake their resolve; problems are always opportunities. No one stands in their way; people are a means to a greater end. They have endless energy; sleep is for wimps. Yes, a caricature admittedly, but one that often comes to mind when people are asked to draw a leader. And… they are normally male. Such a caricature leads us to perceive leadership in a monochrome way. For if this is our predominant image or experience of leader-ship, we assume all leaders must look like, even sound like, this type of ‘strong natural leader’.
Others draw pictures of ineffectual leaders. The media is very adept at caricaturing such Christian leaders. I was TV channel-hopping the other night and stopped to watch a clergyperson on screen. I have no idea what the programme was, or the storyline, but those two minutes once again reinforced the image so many have of ministers—weak, ineffectual, out of touch with reality, ‘nice’, and unlikely to lead anyone anywhere. Those with this sort of image of church leaders often despair at what they perceive as the lack of leadership within the Church, and are in danger of looking for the stereotypical ‘strong natural leader’ to fill the vacuum.
Other group members struggle to draw anything at all, some-times because their experience is too painful. Again the media provide the caricature of the minister who leaves his wife and runs off with the choir mistress, or embezzles church funds for personal gain. More recently the high-profile cases of child abuse have heightened concern about those in leadership within the Church. When Christian leaders abuse their power, they not only damage those they lead, they destroy trust in leaders on a broader level.
Thankfully, others avoid the caricatures and draw a wonder-
ful variety of people, all ages, both genders, different social and cultural backgrounds, leaders lay and ordained who’ve had a positive influence, shaping people’s lives and providing support, inspiration and encouragement in the Christian life.
A mixed response to the exercise is fairly typical. The ensuing discussion tends to highlight a number of common themes. If we recognize that the caricatures are unhelpful, what is an appropriate model for a Christian leader? How do we respond to the challenges of leadership within a changing world and church? How do we help those in leadership grow and develop in a Christ-like way? How
can we encourage more people to take up leadership within the Christian community and help them grow in confidence as leaders? These are the issues that Part 1 of Growing Leaders addresses.
Widely recognized leadership definitions
Who or what is a leader? This is the proverbial $64,000,000 question, but I would like to suggest that it is the wrong one. It immediately limits the answer to a narrow definition that doesn’t reflect the complexities of leadership. Instead, let’s ask the question, ‘How might we define leadership?’ Here are five categories, three of which are broadly recognized by writers on leadership, and two of which reflect a specifically Christian answer to the question.
1. Leadership is a function
Leadership is exercised whenever anyone influences another person. In this sense, nearly everyone exercises leadership, for good or bad. The older sibling who influences the younger one to do something naughty, the parent who helps a child to overcome a problem, the friend who encourages us to face a fear, are all exercising leadership. The employee who helps the employer to see a situation differently is exercising leadership, and so is the child who persuades the parent to tell the truth. Whenever and wherever we influence another person, we are exercising leadership. This simple approach to leadership challenges many of the assumptions behind carica-tures of leaders. It highlights the importance of recognizing the huge impact our lives have on other people. Defining leadership as a function addresses the question ‘Am I a leader?’ with another question: ‘Are you influencing other people?’ But on its own, defining leadership as a function is insufficient.
2. Leadership is a position
Leadership is a position of responsibility given to an individual. Every organization, from businesses to social clubs, appoints people to positions of leadership.2 Some of these positions are salaried, with clear job descriptions, limits of authority and lines of accountability —like the businesswoman with a job in a multi-national consultancy firm. Others are voluntary, but with clear expectations and lots of support—like the Sunday club leader overseeing fourteen three- and four-year-olds. Still others are unclear and unsupported—like the
co-ordinator of a local social group who didn’t really want the role, and isn’t sure what it is, but took it on out of a sense of loyalty to the group and gratitude for all that the group has meant for him over the last year. Each of these people is in a position of leadership, but with very different expectations.
Holding a leadership position doesn’t guarantee the ability to fulfil the role. In industry there is something called the ‘Peter principle’—promotion to the point of incompetence. Someone who makes a wonderful salesperson doesn’t necessarily make a great manager of salespeople. When the person accepts promotion to a new position of leadership, they flounder because they simply don’t have the talent or skills for the new role. In the Church it could be called the ‘recruitment syndrome’. It is not unusual to find someone in a position of leadership that they accepted out of a sense of duty, or due to massive pressure brought to bear by the minister desperate to fill a leadership vacancy. I remember a children’s group leader who’d faithfully led a group for five years. On getting to know me, he confessed that he didn’t even like children. Every week it was a miserable experience for him, and it wasn’t brilliant for the kids either. Just because a person has a position of leadership, it doesn’t mean they are either competent for that role or called to that position.
3. Leadership is a talent
Research by the Gallup organization on leadership makes a dis-tinction between knowledge, skill and talent.3 Knowledge is some-thing you can acquire, be it factual or experiential knowledge. For example, I gain more knowledge about the people I lead by asking good questions and listening carefully to their responses. A skill is something you can learn through training. For example, you can be taught the skill of good agenda setting. Talent, however, is a given. Gallup define a talent as ‘a recurring pattern of thought, feeling, or behaviour that can be productively applied’.4 It is not the same as skills or knowledge. Skills and knowledge are trans-ferable from person to person, but they tend to be specific to the situation. Talents are transferable from situation to situation, but they are specific to the person. You can’t give an adult a talent: it is either present or absent. Talents are developed at an early stage of life and are not dependent on gender, colour, or background.
Gallup’s research identifies twenty common leadership talents among exceptional leaders, but helpfully points out that no one individual has all twenty talents. Talents aren’t just what you can do, but what you can’t help yourself doing.
Lurking in the murky depths of leadership theory is a question we now need to address. Are leaders born or made? At a time when ‘genes’ are found for every aspect of life, many believe there is a ‘leadership gene’. You’ve either got it or you haven’t, and if you haven’t, you shouldn’t waste your time trying to get it. Such ‘gene’ theories have gained popular acceptance in a range of areas, but leadership research places them under question. ‘There is as much proof that the leadership gene exists, as compelling evidence supporting belief in the unicorn,’ writes Paul Simpson.5 Part of
the difficulty is in the breadth of characteristics that make up leadership. Attaching the full range of leadership skills to one gene is stretching the scientific theory to breaking point.
If there is a consensus, it is that leaders are born and made—born, because there are certain leadership traits that can be identified from an early age; made, because context and opport-unity influence how a person develops. Talent is a combination of both. It is in the complex interaction of who we are (given to us through our gene code) and how we develop (given to us through our context and experiences) that leadership talents develop.
Each of these three aspects of leadership—function, position, talent—are like interlocking circles. When an individual has a leadership position that is aligned with their leadership talents, they will function best as a leader. Someone who leads well as a small group leader may not function as well at a different level of leadership. John Adair suggests that there are three levels of leadership within most organizations.6
Team/small group leader: normally accountable for up to sixteen people—for example, home group/cell leader, youth group leader, children’s group leader.
Area leader: looks after significant parts or major functions of
an organization or church—for example youth/children’s co-ordinator, evangelism co-ordinator, associate minister, worship co-ordinator.
Overall leader: the person who has ultimate responsibility for steer-ing an organization or church—for example, minister, General Director of a Christian society.
Adair suggests that more people can lead well at the level of team/small group leader than overall leader. There are some who grow through the leadership levels, and others for whom this isn’t appropriate. Bob was an excellent small group leader but, when asked to oversee the work of all the small groups in his local church, he said no. Slightly taken aback, the minister asked why. Bob replied, ‘The talents required to co-ordinate the groups are the very ones
I don’t have. My talents are ideal for what I do.’ He was right. Joan, also a small group leader, wasn’t even thought of for the role. She was slightly shy, and rarely noticed. In fact, her talents were ideal for the role. She made a better co-ordinator than small group leader. What she needed help with was confidence, not competence.
Additional perspectives on leadership definitions
For Christians, however, even this doesn’t reflect the whole picture. We need to add two further insights into a description of leadership from the biblical tradition.
1. God gives a gift of leadership
In Romans 12:6–8, Paul writes, ‘We have different gifts, according to the grace given us. If a person’s gift… is leadership, let them govern diligently.’ Listed among a variety of other gifts, leadership is one of those that Paul identifies as part of God’s gifts to his people. The Greek word used can mean both ‘to lead’ and ‘to care’. This gift of ‘caring leadership’ is not a trophy for the mantelpiece, but a tool for the job. Gifts aren’t intended to build a person up and make them look great, but are given through God’s grace for the building of the body and the witness of the Church in the world. These gifts are given in the context of ongoing transformation into Christ-likeness (Romans 12:1–2), genuine humility about ourselves (Romans 12:3), and recognition that we belong to the body and therefore need each other (Romans 12:4). Paul urges Christians to use God’s gifts with wisdom, a servant heart, and a desire for the common good.
The language of gift encourages us humbly to receive something rather than proudly boast that we have achieved something (1 Cor-inthians 4:7). This attitude is crucial to the way we use the gift of leadership. ‘Let them govern diligently’ (Romans 12:3). The gift
of leadership will benefit from hard work (zeal), ongoing reflection (earnestness), training (diligence) and maturity. As with all the gifts, disobedience, unresolved personal issues and immaturity will stifle it.
We need to be wary of building a comprehensive edifice on the foundation of a single verse that mentions leadership. What we know, however, is that leadership was exercised in the early Church, and that Paul speaks elsewhere of the gifts of the Spirit in terms of grace (1 Corinthians 12:4), service (12:5), workings (12:6), mani-festations of the Spirit (12:7), and varieties (12:4–6). All these gifts are acts of God’s power achieving his purposes and are the ‘tangible expression of the active leadership of the Lord Jesus in a congre-gation’.7 This is great news for the Church, for, unlike other contexts where leadership is dependent on natural talents, Christians recognize that leadership does not depend solely on the natural talent of a few exceptional individuals. God can give the gift of leadership to anyone. It is the expression of God’s grace in ordinary people’s lives. Often this is through the natural talents of an individual,8 sometimes it is despite them, but always it is a sign of grace, so that no one may boast (1 Corinthians 4:7).
2. God calls people to leadership roles
The Bible shows us that God calls people into leadership and his choice is sometimes surprising. The disciples were a mixed bunch of ordinary men, many of whom wouldn’t have passed the psycho-logical profiles and assessment inventories of our day. Yet despite their obvious weaknesses, Jesus called these men to be with him and then to lead his Church. When God calls, the Christian’s responsibility is to obey, however surprised we may be by his choice, trusting that he provides all that is needed for us to fulfil the role to which he has called us. This calling may be for a particular situation or for a lifetime’s ministry.
As we’ve identified, God can call people and gift them for particular things he wants them to do, despite their background and experience as well as because of it. Unlike the behavioural psychologists and evolutionary biologists, we cannot close the ‘born or made’ circle without reference to God. God does seem to work with who we are and how we’ve grown, but he also works despite these things. God’s calling and equipping are as important as natural ability (born) or positive development (made), and all these things bring Christian leaders to a sense of gratitude, humility and dependence on God.
Leadership is therefore about function, position, talent, gift and call. When we restrict our understanding of leadership to just one of these areas, we automatically elevate one aspect of leadership above others, and create an unhealthy environment for leadership to grow. The five aspects of leadership need to be held in creative tension with one another. When you meet someone who is a naturally talented leader, with a clear call from God to a particular position, gifted by God with spiritual gifts to fulfil the call, and the maturity in personal develop-ment to continue growing in Christ-likeness, it is a wonderful com-bination. There are leaders like that around, but not many. To grow leaders, we need to reflect a breadth of leadership under-standing so people can see where they fit in, and identify how to move on in their leadership development. We need to release people to accept their leadership role at whatever level that is expressed, and through that grow more people into leadership at every level, constantly aware that God is the one who calls and equips.
Distinctives of Christian leadership9
If these five aspects describe what leadership is, what makes the exercise of Christian leadership distinctive? I’ve been challenged
by Steven Croft’s10 work on how much our leadership thinking is genuinely from a reflection on the Scriptures, and how much is simply a baptizing of secular theories within the Church. Of course there is much to learn from secular insights into leadership, but Croft is concerned about the tendency of the Church to respond to the latest fad or fashion. He suggests that truth is rarely found there, but rather in serious theological reflection. As the Church looks for ways both to grow the faith of those already Christian (deepening their ‘roots’ in Jesus) and to help those outside the faith come to know Jesus (through a variety of ‘routes’ to him), it is all too easy to abandon what the Christian tradition has to offer on leadership and embrace the latest ‘new thing’ without a critical analysis of what is appropriate and what isn’t.
Many ordained church leaders have an instinctive reaction to the word ‘leader’. They sense that their calling was to be a priest, and are unsure how the roles of priest and leader tie up. So is interest in ‘leadership’ just the next bandwagon to roll through the church, attracting its few followers who will quickly abandon it for the following bandwagon just round the corner? No. In a rapidly chang-ing world and church, leadership is an important factor in helping the Church chart its way ahead.11 It is also rightly reflected in the Christian world. The Church needs good leaders. The question is, what should shape the way Christians exercise leadership? I’d like to suggest several characteristics from the biblical tradition that mark out Christian leadership.
1. Christian leadership is founded in relationship with God as Trinity
Christian leadership depends on relationship with God as Trinity (see John 15). Without this fundamental relationship it isn’t Christian leadership, yet it is easy to lose this relationship in the busyness and pressure of leadership. We’ll explore this loss of relationship further in Chapter 3. Christian leadership is exercised out of the overflow of that relationship as an expression of the grace of Jesus, the love of God and the fellowship of the Holy Spirit.
It is a result of grace—Jesus’ divine calling on our lives to follow him and lead others. We don’t own this calling; we don’t control where Jesus leads; we don’t earn his blessing. He generously calls us out of love for people and a longing to fulfil his purposes in his world.
It is shaped by God’s love—radical, risky, self-sacrificial, costly and forgiving. His love for us draws from us a love for him, and a love for people (1 John 4:7–12). This love goes the extra mile, takes a slap on the cheek, and gives away a garment (Matthew 5:38–42). It is prepared to listen to the thousandth person who isn’t yet a Christian give their argument against Christianity, an argument we’ve heard so many times before we actually know it better than they do, yet genuinely engages with this person as if they were the first person to ask the question. This love receives unfair criticism
or unjustified abuse and does not retaliate. It gives and keeps on giving, not demanding anything in return. This love aligns us with a young person who has just messed something up completely, rather than distancing ourselves through fear of looking bad.
Christian leadership is dependent on the Holy Spirit empowering and equipping individuals to play their part in the body of Christ (Ephesians 4:11–13). In his body, no one individual has all that is necessary for the body to function, but each person has their part to play, and is a valuable and vital part of the body. We are all ‘a chosen people, a royal priesthood, a holy nation, a people belonging to God’ (1 Peter 2:9). It is the Holy Spirit who takes our strengths and weaknesses and transforms them, using them for God’s purposes and for his glory.
2. Christian leadership is rooted in the Bible and directed by the Spirit
Christian leaders seek to be faithful to the Bible in all they do because it is God’s word, ‘useful for teaching, rebuking, correcting and training in righteousness so that the godly person may be thoroughly equipped for every good work’ (2 Timothy 3:16–17). Christian leaders seek to be open to the Spirit because the Spirit of Jesus within guides and leads us into all truth (John 16:13–15). Faithfulness to the Bible and openness to the Spirit of God are like the two spotlights at a theatre. When they come together on one spot, they bring focused and brilliant illumination.
The Bible and the Spirit help us as leaders to see our part in God’s bigger story, the salvation history of the world, the kingdom of God. This perspective prevents us from getting stuck in our own limited context. It reminds us of the wider world Church, and assures us that, no matter what we face, God is working his pur-poses out. The temptation to become cynical or disillusioned is countered by a healthy understanding of the bigger story of what God is doing, whose focus is on his kingdom. This will shape how we lead the local church, as an outpost of God’s kingdom. If leaders focus anywhere else, they end up following something or someone other than Christ, and they end up serving an agenda other than the kingdom of God’s agenda. Christian leaders are kingdom seekers, not empire builders.12
The Bible and the Spirit place a willingness to follow at the centre of Christian leadership, for a Christian leader’s priority is to serve the king. Discipleship is the constant journey of the Christian leader. All leaders must be learners, submitted to serving the king, following wherever he may lead. A Christian leader’s allegiance cannot afford to lie anywhere else. This is a challenge, as Jesus’ teaching doesn’t allow us to retreat to where we are comfortable and stay there. The focus of his gospel constantly calls us to a daily practice of repentance and faith, to a concern for those who don’t know Christ, and to the place of dying to ourselves and daily taking up our cross (Mark 8:34–38).
The Bible and the Spirit also help us to take seriously divine sovereignty and human responsibility. We will not be surprised by the constant mess the world is in and the waywardness of people or, if we are honest, the tendency for ourselves to be wayward. As we daily confront the realities of a fallen world, we place ourselves in the hands of a sovereign God, who offers forgiveness and the possibility of change.
3. Christian leadership is marked by servanthood
Service is meant to be a normal part of Christian discipleship. Jesus expects those who lead to continue serving as a normal part of Christian leadership. This challenged everything about the accepted models of leadership in Jesus’ day. It was utterly revolutionary, and I want to consider this particular distinctive in greater detail.
In Luke 22, Jesus shares the last supper with his closest friends. He has outlined his eagerness to spend these last hours with his friends before he suffers (v. 15) and then breaks bread and shares wine (vv. 19–20). He speaks honestly about his impending betrayal by one of those closest to him (v. 22). At this moment of intense significance and personal vulnerability, the disciples start having an argument about who is the greatest. It is hard to imagine how Jesus must have felt, but his response embodies the very value he longs for them to adopt: ‘The kings of the Gentiles lord it over them; and those who exercise authority over them call themselves Benefactors. But you are not to be like that. Instead, the greatest among you should be like the youngest, and the one who rules like the one who serves’ (vv. 25–26).
‘You are not to be like that.’ Don’t ‘lord it over them’: don’t make use of position or power to wield authority in an arrogant way. Don’t think of yourself as a ‘benefactor’: don’t decide when to give and when to keep back. ‘You are not to be like that.’ The greatest should have an attitude of humility, a willingness to value others above themselves. The one who rules should be like the one who serves, willing to help others fulfil their dreams.
Jesus isn’t saying, ‘Avoid leadership.’ He is saying that the way we lead needs to be marked by servanthood: ‘But I am among you as one who serves’ (Luke 22:27). Striving for greatness13 was a mark of leaders of the day. Striving to serve is to be the mark of Christian leaders. Jesus says that it isn’t about status or position, ‘For who is greater, the one at table or the one who serves? Is it not the one at table?’ Yes, in the eyes of the people, those who sit at the table are ‘greater’, but we are to see things differently. Neither success nor status defines Christian leaders, service defines a Christian leader. We may do a nice job of deferring to others, but all too quickly we are like the disciples disputing about who is the greatest. We may not do it verbally, but we do it internally in a legion of subtle ways—concern with how we look, who we associate with, which jobs we get, who listens to us, who we know. ‘You are not to be like that.’
Many years ago, the minister and I were once again the last people putting chairs away late at night after yet another church meeting. I made some quip about needing to be trained by Pick-fords, and he responded, with a smile, ‘Once a deacon, always a deacon.’ He was right. Steven Croft has developed this theme in Ministry in Three Dimensions, exploring the threefold nature of leadership in the early church: ‘Diakonia, the ministry of a servant, is the most important of the three dimensions if ministry and leadership are to be truly Christian and Christ-like… the principles of diakonia ought therefore to be the controlling and guiding principles of all Christian ministry.’14
For many of us, this sets up a tension in our lives between being a servant and a leader. Obviously the word ‘servant’ does not imply grovelling servitude; nor does ‘leader’ mean dogmatic dict-ator. However, am I called to give up my own agenda to serve others in fulfilling theirs? I’ve heard people debate on both sides, and am unconvinced by either, for surely the question involves a false assumption, that either my or the other person’s agenda is the priority. The servant leader is called first to serve Christ. His agenda must be preeminent over all other agendas. That’s why there are times when a servant leader must stand against the
flow, prepared to challenge, confront and change things, because Christ’s agenda is the priority. For example, if a congregation wants to maintain the church as an exclusive club for those who belong, the servant leader doesn’t bow to their wishes and help them do a better job at excluding others. The servant leader knows that her first priority is to serve Christ. She goes before God before she goes before the people. But how she engages with the people will need to reflect a servant heart—a willingness to listen, a love for people, an ability to adapt, a humble attitude. The servant leader is a servant of God first, called to serve God’s people in leadership. As Graham Cray reflects, ‘The controlling principle of local church leadership is that Jesus is the active leader of each congregation.’15
External and internal expectations can easily undermine this fundamental priority. I was recently in a rural context where the vicar told me that he constantly heard, ‘Ah, vicar, but the last vicar…’ I asked him how long he’d been there, expecting an answer of a few months. ‘Twenty-five years’ was the reply! External expectations can exert huge pressures, but many of us in leadership find the internal expectations even harder to handle. These can be fuelled by many factors, such as the need to be liked and therefore the tendency to try to please others. We’ll explore this further in Chapter 4.
Rather than being moulded by external expectations or internal expectations, shaped by secular leadership models, and formed by inappropriate experiences of leadership in the past, we need to be transformed by the Spirit of Christ and the renewing of our minds so that we accept Jesus’ words, ‘You are not to be like that.’
Christ served people; Christian leadership is marked by servant-hood. As Stacy Rhinehart comments in his thought-provoking book Upside Down, The Paradox of Servant Leadership, ‘Servant leadership is not an impossible ideal in our day. Rather, it should be the foundational cornerstone of our thinking about spiritual leadership. Christ lived, taught and modelled it for us, and it is our true distinctive as believers.’16
4. Christian leadership is shaped by the cross and resurrection
The pattern of cross and resurrection, of suffering and new life, is the paradigm that will shape Christian leaders. I am amazed at how many younger leaders are surprised or even shocked when suffering comes as a result of leadership. Jesus teaches clearly that this will be the path for all who follow him (Matthew 5:11; Mark 10:38–39). This isn’t suffering because we’ve been naïve or arro-gant or plain stupid. This is suffering because we are engaged in ‘gospel ministry’, and the gospel is offensive; it does divide people. In 2 Timothy, Paul writes of suffering in a variety of ways because he wants Timothy to understand the inevitability of suffering in leadership.
Gospel-specific suffering that comes as a result of faithfulness to the gospel message (2 Timothy 1:8, 11–12; 2:9–10).
‘Hardship’ of an ongoing nature (2 Timothy 2:3; 4:5).
Suffering that comes at the hands of the church (2 Timothy 2:1–18).
Suffering at the hands of Satan (2 Timothy 2:26).
Suffering that comes from living in a fallen world (2 Timothy 3:1–9).
Persecution from living a godly life (2 Timothy 3:12).
One of the keys to Christian leadership is therefore faithfulness rather than ‘success’, and this is often most clearly seen by the way we handle suffering. The cross is central to our experience of suffering, as the place of comfort, forgiveness, empathy, reconcili-ation and a new start.17
We will also experience resurrection—glorious new life in the midst of doubt, decay and despair. We will witness the new life of a child deciding to follow Jesus, a young person deciding to resist temptation, or an adult breaking a destructive habit; the new life of a church slowly growing in confidence in God’s love for them and his love for others, a community gradually being changed by the salt and light of God’s people, a country discovering God’s ways are best. We will experience the new life of personal trans-formation through death to self and resurrection to Christ. The reality of Christ’s resurrection and return fuel hope in a world where hopelessness seems endemic. As I write, we are on the verge of a war. Standards in health provision and education seem to be on the decline. The suicide rate continues its relentless drive upwards, especially among young men, while church attendance continues its relentless drive downwards. Depravity is celebrated as freedom, consumerism as choice, self-fulfilment as spirituality. How does the Christian leader sustain a positive outlook at times such as this? Only through belief in the resurrection and placing our hope in God. Eschatology, the doctrine of the end times, reminds us that we live between the first and second coming of Jesus, in the ‘now but not yet’ times of God’s kingdom. This fuels our hope for the future and sustains us through the long dark nights of apparent hopelessness, drawing from us the prayer ‘Your will be done, on earth as in heaven.’
5. Christian leadership is sustained by prayer
Prayer is central to the Christian life, and therefore central to Christian leadership. Prayer expresses our dependence on God in response to what he is doing in our lives, and is the spiritual energy of our relationship with God. Without it we shrivel and begin to exercise leadership in our own strength, utilizing only our own resources.
A healthy prayer life recognizes the following ingredients: it is more than language, but includes language; it is always conducted within the context of the universal family of God; it manifests itself in growing from being childish to becoming childlike; and it in-volves a right balance between structure and spontaneity. Patterns of praying vary from person to person, but without prayerful dependence on God we risk losing intimacy based on relationship, humility based on gratitude, wisdom based on God’s perception, and courage based on his strength to keep going even when everything is against us. Other leaders may grit their teeth and keep going through sheer determination and self-belief, con-gratulating themselves when they succeed. Christian leaders will draw on God, and give him the glory for all that is good.
6. Christian leadership is lived out personally
as part of the community of the church
One aspect of the incarnation that informs our understanding of leadership is the physical reality of Jesus entering time and space. We too are called to be fully incarnated in our context. We cannot operate as consultants for a people we don’t know. Surely one of the great strengths of the Anglican parish system (and I know it has many weaknesses) is that it invites ministers within that denomination to live this principle out. Talking with a friend of mine working on a very rough estate, I asked him what was difficult for him about ministry there. He replied, ‘Living here.’ I could see why. I’d had to take my car off the road and park it behind locked gates in the middle of the day, otherwise it would have gone by the time we’d finished lunch. The streets were unsafe during the day, and positively threatening at night. The school was struggling to cope with huge social problems. The burnt-out cars and squalor on the street reflected a far greater level of poverty and squalor in some of the homes. It was very tough.
I went on to ask him what was good about ministry in that context. He replied, ‘Living here’—for he was the only ‘professional’ who did. All the others commuted in from outside to do their ‘jobs’, returning home in the evening, whereas he shared something of the local life, and was present in his community. Ministry at a distance, be it physical or relational, is simply not an option for Christian leadership. Jesus became one of us; we are called to the costly work of integrating our lives with the people we lead.
It is possible to be physically present but relationally absent. My kids recognize this all too well. My middle one knows when I am not really present. When I am cooking and not really listening to what he is saying, he gets himself between the kitchen cupboard and my legs. He places his hands on my knees, his back against the cupboard and pushes with all his strength until I have to back up. He keeps pushing until he sees me looking down at him. When he gets eye contact he stops, smiles and continues what he was saying. Leaders too can be physically present but relationally absent. The constant knocks and carping criticism, the betrayed trust, broken promises and failed dreams, the draining pastoral situations, the shredding gossip, all become bricks in the wall of defence that gradually builds over the years. Eventually the Chris-tian leader becomes insulated from further damage, but also isolated from others. Understandable as this position is, Christian leadership is about being relationally present, not allowing the wall of protection to grow to the point where we are cut off from the very people we are called to serve.
Another aspect of Christian leadership lived out personally is a healthy embracing of who we are and how God has made us. Each of us is unique, wired up in different and specific ways, working in different contexts. Both our unique shape and our unique context will influence how we lead in any one place. Two of the crippling diseases among those in leadership are comparison and competition. Both can lead to pride (‘I’m doing better than them’) or discouragement (‘I’m not doing as well as them’). Peter’s question of Jesus in John 21:21—‘Lord, what about him?’—is a good example of someone looking over his shoulder. Jesus re-sponds, ‘What is that to you? You must follow me.’ Christian leadership involves accepting our uniqueness and celebrating the uniqueness of others. This is where research into leadership styles is usef
Published by
The Bible Reading Fellowship
15 The Chambers, Vineyard
Abingdon, OX14 3FE, United Kingdom
Tel: 44 (0)1865 319700
Email: [email protected]
Website: www.brf.org.uk
BRF is a Registered Charity
ISBN 978 1 84101 246 9
First published 2004
10 9
Ninth reprint 2011
All rights reserved
Extracts from the Authorized Version of the Bible (The King James Bible), the rights in which are vested in the Crown, are reproduced
by permission of the Crown’s Patentee, Cambridge University Press.
O arhiva de catalog pentru aceasta carte este oferit de Libraria Britanica
Printata in Marea Britanie de CPI Bookmarque, Croydon
Growing Leaders
Reflections on leadership, life and Jesus
James Lawrence
Foreword by Bishop Graham Cray
Pentru toti cei care m-au crescut cu rabdare ca lider, prea multi ca sa fac o lista, dar cu totii cunoscuti Lui
Multumesc.
Pentru Rob, prieten si partener in calatoria vietii,
multumesc pentru tot. Esti o stea!
Recomandari pentru ‘Growing Leaders’
Acesta este probabil cel mai circumspect, riguros si captivant studiu al conducerii crestine pe care l-am citi vreodata. Este ceva ce trebuie sa aiba oricine ia acest subiect in serios.
Jill Garrett, former MD of Gallup UK and Director, Caret
Caut intotdeauna carti pe care sa le recomand tinerilor lideri in lucrare. De acum, Cartea Liderii in curs de Formare a lui James Lawrence va fi una din cartile de top ale listei mele. Este autentica – scrisa de un lider in formare care ajuta la randul sau la formarea altor tineri lideri. Este pe de-o parte solida din punct de vedere biblic sip e de alta parte constienta organizatoric; este sustinuta prin tensiune, competent si caracter; si, bazata pe experienta de viata a autorului, este bogata in resurse si ajutor practic. Merita o citire vasta si poate ajuta la indeplinirea unei mari nevoi a bisericii globale – formarea de lideri care sa conduca precum, spre si pentru Isus!
Leighton Ford, President of Leighton Ford Ministries, Founder of the Arrow Leadership Programme
O analiza inteligenta, practica si foarte lizibila a artei conducerii. „Liderii in curs de formare”este o carte pe care oricine ia in serios conducerea la nivel de lucrare trebuie sa o citeasca
Canon J. John, evanghelist
Sunt prea multe carti despre conducere, dar pe aceasta o voi pastra pe rafturile bibliotecii mele. James combina o larga cunoastere a ultimelor cercetari si a literaturii testate cu o intelegere a conducerii bisericii ( in special cea Anglicana), si nu lasa pe niciuna din acestea sa iasa din limitele Scripturii. El a combinat apoi cu grija si cu smerenie, ajutat si de experienta de viata, lucrarea cu Programul de Lideri Sageata.
Revd Hugh Palmer, vicar, Christ Church Fulwood
Multumiri
Ca in oricare proiect scris, acesta este rezultatul mai multor oameni. Asa ca multi oameni au influentat si au conturat aceasta carte, multi chiar fara sa stie. Ma gandesc la omul care, atunci cand aveam 13 an si imi era frica de moarte sa citesc o lectie in biserica, a venit apoi sa imi ofere cateva cuvinte de incurajare. Din cauza lui predic eu astazi. Ma gandesc la un predicator crestin foarte cunoscut care a oferit zece minute unui ingamfat de 19 ani pentru a avea o discutie teologica mai fina si, impotriva arogantei mele, m-a incurajat sa ma gandesc profund la aceasta problema. Datorita lui, inca ma gandesc. Ma gandesc la profesorul de la scoala care m-a indrumat cu grija prin anii adolescentei si mi-a dat oportunitatea de a conduce. Datorita lui sunt un lider. Celor care m-au format in credinta si ca lider, lor le dedic aceasta carte cu cea mai mare recunostinta
Mai recent, multumiri speciale merg catre echipa al carei lider am fost si colegilor mei de la CPAS. Am invatat atat de mult prin voi toti. Multumiri pentru Thank you to Miranda Adderley, Gareth Callam, Penny Frank, Simon Heathfield, Johnny Juckes, Rory Keegan, Andy Piggott, Chris Rogers, Rod Street si Andrew Watson pentru citirea primei schite si pentru ca au facut cometarii care au ajutat mult. Fara ajutorul vostru mi-e frica sa ma gandesc ce s-ar fi publicat. Multumesc lui Naomi Starkey pentru editarea ei atenta si pentru incurajarile ei constante de a merge mai departe. Multumesc sotiei mele si copiilor mei pentru sprijinul necontenit si pentru rugaciunile pe care le-au facut pentru mine in timp ce eu eram prins de aceasta carte. In sfarsit, multumiri pentru Leighton Ford care m-a invitat l-a Programul de Lideri Sageata si care mi-a descoperit o noua viziune despre lideri. Datorita lui am scris aceasta carte.
Contents
Prefata 9
Introducere 10
Partea 1: Conducerea astazi
Capitolul 1 Ce este conducerea Crestina? 21
Capitolul 2 Provocarea conducerii 41
Partea 2:Liderii in curs de formare stiu ca sunt alesi
Capitolul 3 Prima iubire 59
Partea 3: Lideri in curs de formare care sesizeaza chemarea lui Dumnezeu
Capitolul 4 Traind in zona rosie 85
Chapter 5 Gasind scopul lui Dumnezeu 94
Partea 4: Liderii in curs de formare dezvolta un caracter asemenea lui Isus
Capitolul 6 Dinamicile caracterului 123
Capitolul 7 Schimbarea Dumnezeiasca 139
Partea 5: Liderii in curs de formare cultiva competenta
Capitolul 8 Liderii se conduc pe ei sip e cei apropiati lor 157
Capitolul 9 Liderii intruchipeaza valorile Impartatiei 175
Capitolul 10 Liderii sesizeaza, articuleaza si implementeaza viziunea lui Dumnezeu 192
Capitolul 11 Liderii dezvolta oameni 215
Partea 6: Liderii in formare conduc in comuntate
Capitolul 12 Discutie de echipa 233
Concluzie 248
Epilog 250
Sectiunea Resurse
1 Reflectand la “unul altuia” 252
2 Sesizand darurile tale spirituale 256
3 Definind termenii 260
4 Matricea mentorului 264
5 Stabilind o relatie mentoriala 267
6 Caracteristicile echipelor effective 271
7 Lista resurselor 274
Note 279
Prefata
Aceasta carte este publicata intr-un timp provocator pentru Biserica Britanica. Pierderea increderii in institutii istorice, o cultura a consumatorului in care practica religioasa este tratata ca o optiune de timp liber, o gama competitionala de terapii, spiritualisme si religii si o ignoranta in crestere despre credinta Crestina, toate formeaza o noua provocare pentru lucrarea de misiune. Ca raspuns, chiar forma Bisericii se schimba. Suntem intr-un nou context si exploram noi abordari. Este un moment critic de oportunitati. Orice raspuns adecvat va implica o imaginatie reinnoita, o viziune clara si mobilizarea oamenilor lui Dumnezeu. Dar la Dumnezeu, toate acestea sunt dependente de un factor suprem – calitatea conducerii. O biserica ce nu investeste in dezvoltarea liderilor este incapabila de a raspunde unei culturi schimbatoare
Ca rezultat al declinului ingrozitor al numarului tinerilor din biserica in timpul anilor 80 si 90, lucrarea tinerilor a trebuit sa se reinventeze sau sa moara! Gradul la care a reusit sa infloreasca din nou a fost gradul la care poate produce schimbare – nu de a adapta evanghelia, dar de a restaura contactul cu lumea de zi cu zi a tinerilor. Cea mai semnificativa schimbare in lucrarea tinerilor a fost aceasta: am incetat sa mai producem programe de a educa sau distra tinerii si am inceput sa echipam tinerii sa isi asume reponsabilitati pentru lucrarea lor. Rezultatele au fost dramatice.
Nu mai era adecva sa invatam generatia in curs de dezvoltare sa face ceea ce noi, liderii lor, am facut. Trebuie sa ii invatam sa gandeasca, sa actioneze si sa conduca in moduri in care noi nici nu ne inchipuiam.
De aceea sunt incantat sa recomand cartea lui James Lawrence. O mare parte din acest material rezulta din experienta lui James de a dezvolta tineri lideri prin Programul de Lideri Sageata, cu siguranta cel mai bun curs de genul sau pe care il cunosc. Pun valoare pe sublinierea sigurantei in Dumnezeu si a caracterului si competentei. Aceasta carte va ajuta Biserica sa identifice, sa pregateasca si sa lanseze liderii de care avem nevoie.
Graham Cray, Bishop of Maidstone
Introducere
„Eu sunt vita; voi sunteti mladitele. Cine ramane in Mine si in cine raman Eu aduce mult rod; caci despartiti de Mine nu puteti face nimic
Ioan 15:5
In decursul ultimilor 10 ani, patru lucruri mi-au alimentat ingrijorarea mea tot mai mare pentru conducerea in biserica. In primul rand, calatoria mea personala ca lider Nu imi pot aminti exact cand a inceput, dar pana la adolescenta ajunsesem sa conduc un grup de tineri in casa mea, complet neinvatat si fara nicio idee despre ceea ce faceam. Tanjeam ca oamenii sa devina crestini si, cum nu erau prea multi alti adolescenti crestini in biserica in care tocmai incepusem sa merg, parea lucurul normal si bun de facut. Apoi, doi profesori de la scoala crestina au inceput sa imi fie mentori, si cand am implinit 24 de ani eram deja ordinat. Mi-a placut sa fiu pastor la o biserica locala, am facut o gramada de greseli si am invatat o gramada de lucurui. La 30 de ani, m-am alaturat CPAS ca evenghelist si eram cel mai fericit. In urmatorii 10 ani aveam sa experimentez suisurile si coborasurile conducerii si luptele principale pe care le duceam erau din cauza lucrurilor ce se petreceau in mine si care aveau nevoie de atentie. „Liderii in curs de formare” este o reflectie personala a ceea ce nu a mers bine si a lucrarii minunate a lui Dumnezeu in viata mea.
In al doilea rand, in rolul meu ca evanghelist in cardul a doua organizatii crestine, CPAS si Springboard, 1 am lucrat cu biserici din toata Marea Britanie si experienta mea a confirmat toate cercetarile pe care le-am citi despre cresterea bisericii. Una din principalele caracteristici ale unei biserici sanatoase, in crestere este conducerea. Nu este singurul semn al unei biserici sanatoase , 2 dar este unul vital. Liderii formeaza biserica in a fi buna sau rea. Si, din pacate,descoperirile cercetarii initiale ale Retelei Naturale de Dezvoltare a Bisericii, indica faptul ca „imputernicirea liderilor” este constant cea mai mic gradata caracteristica in bisericile engleze. 3 Asta nu din cauza ca, conducerea crestina este un capat in sine, sau ca o buna conducere va duce sigur la cresterea bisricii, ci conducerea este un factor cheie in raspandirea evangheliei.
In al treilea rand, dupa ce am inceput sa citesc pe larg despre subiectul conducerii, am descoperit mai multi autori care spuneau acelasi lucru. Doua exemple vor fi de ajuns. Leighton Ford, scriind dintr-o perspectiva globala, spune ca lumea trece printr-o mare schimbare de conducere „cu o nevoie corespondata de ’un nou tip de conducere’ „. Chris Edmondson ’ia temperatura’ bisericii si a societatii britanice in capitolul sau de deschidere a cartii „Potrivit pentru a conduce” si trage concluzia : „va fi nevoie de o conducere proaspata, imaginativa si aceasta va avea nevoie de resurse.” Aceste concluzii rezoneaza cu multe altele din conducerea de astazi. Modele de conducere, biserica si evanghelizare care au mers bine in trecut sunt puse sub semnul intrebarii. Multi regandesc asemenea modele pentru a tine pasul cu o lume in rapida schimbare.
In al patrulea rand, am avut privilegiul de a lucra alaturi de lideri mai tineri. In 1998 am participat la un program de dezvoldare de lideri in SUA intitulat Sageata. A fost o experienta minunata. Sageata este un program de 18 luni care are ca tinta lideri intre 25 si 40 de ani, cautand sa ii ajute sa fie condusi mai mult de Isus, cunoscandu-L si intelegandu-I voia; de a conduce mai mult precum Isus, facandu-i pe oamenii Lui sa fie o comunitate mai impaciuitoare; si de a conduce mai mult spre Isus, slujind scopului sau de rascumparare in generatia noastra. De atuni, am inceput un program Sageata de Lideri si in Marea Britanie. Am terminat trei programe si am descoperit ca multi dintre participanti se lupta cu probleme similare. Cum isi sustin lideri crestini devotati relatia cu Dumnezeu, fara sa cada prada cinismului sau deziluzionarii? Cum se descurca ei cu cererile vremurilor in care traiesc? Cum continua sa creasca, ca si crestin incurajandu-i pe altii sa creasca? Cum gasesc ei resurse care sa-i ajute sa dea un sens lumii si biserici in schimbare. ?
Ca rezultat al acestor 4 lucruri, sunt convins de nevoia de a da ca resursa lideri in biserica pentru ceea ce Chris Edmondson numeste “o conducere proaspata, imaginativa”. “Liderii in curs de formare” este doar o mica contributie la aceastasarcina.
De ce lideri in curs de formare?
Exista doua parti ale abordarii mele. Prima este ca avem nevoie sa formam mai multi lideri. Ca reflectie asupra restricitiilor teologice si financiare care afecteaza rolul liderului ordinat in biserica, vom avea nevoie de mai multi oameni care sa preia responsabilitati de conducere in congregatiile locale. Din acest motiv, aceasta carte vorbeste despre lideri in loc sa vorbeasca despre prezbiteri sau preoti, recunoscand diversitatea pozitiilor de conducere in bisericile locale si in Organizatii crestine. Folosesc de asemenea si pronume feminine si masculine alternativ.
O parte din formarea mai multor lideri este sa eliberezi oamenii lui Dumnezeu si sa ii faci sa imbratiseze conducerea la orice nivel. Una din afirmatiile pe care o aud la multi este „eu nu sunt un lider. Eu conduc doar... grupul de copii... conduc intalniri de tineri... coordonez grupul de rugaciune...” Cand le subliniez faptul ca ei sunt de fapt intr-o pozitie de conducere, ei se lupta sa accepte termenul de „lider”. De ce? Pentru ca modelul de conducere reflectat in viata bisericii locale este prea limitat, si nu destul de biblic. Avem nevoie de o biserica unde oamenii sunt ajutati sa ocupe pozitii de conducere si unde sunt pregatiti pentru a-si indeplini sarcinile ci incredere si indemanare. Avem nevoie de o biserica unde cei din conducere sa nu simta ca trebuie sa lase in urma tot ce au facut in timpul saptamanii atunci cand intra Duminica in biserica. Avem nevoie de o biserica unde formam mai multi lideri de orice varsta – copii, tineri si adulti
A doua parte este convingerea ca pentru ca noi sa formam mai multi lideri, ne trebuie mai multi lideri in curs de formare. Acesta este focalizarea principala a acestei carti. Liderii in curs de formare au tendinta de a-i forma pe altii spre a fi lideri.
Conducerea crestina poate fi dura, in special la ecest moment de schimbare in societate si biserica, unde multi lideri sunt nesiguri cu privire la rolul lo si se simt nepregatiti cum trebuie pentru a o indeplini. Rapoarte precum Afirmatie si Responsabilitate si Lideri sub Presiune, subliniaza unele din presiunile actuale traite de liderii din biserica.
3 din 10 au simtit pentru o perioada mai lunga ca ar trebui sa paraseasca serviciul crestin
3 din 10 simt ca familia lor are de suferit din cauza lucrarii lor.
4 din 10 simt presiune din cauza venitului mic
Doar 2 din 10 au facut training pentru conducere sau au participat la un team building.
7 din 10 se simt mult prea munciti.
200 de lideri de biserica lipsesc de la activitatile duminicale din cauza bolilor legate de stres
1,500 de lideri renunta pe o perioada de 10 ani.
Sub aceste presiuni este usor sa stagnezi, sa renunti sau sa te retragi catre ceea ce iti este déjà cunoscut. Stiu din experienta mea proprie cat de usor este sa nu mai cresti ca lider si din acest motiv, am decis sa fiu personal in aceasta carte. Asta presupune riscul de a sugera ca felul meu de rezolvare in diferite experiente din viata mea este singurul mod de rezolvare. Stiu ca nu este cazul. Fiecare persoana este formata diferit, cu daruri diferite, cu experiente diferite si cu pasiuni diferite. Fiecare cititor al cartii „Lideri in curs de formare” va trebui sa interpreteze cartea prin personalitatea si experienta proprie. Sunt locuri in aceasta carte unde cred ca ne confruntam cu principii in care culturi, personalitati si timpuri se intersecteaza si sunt locuri unde nu fac decat sa impartasesc ceva din povestea mea proprie. Cand exista trancaneala, intentia mea este sa aiba un caracter orientativ, si nu perspectiv.
O prezentare generala
Cartea este impartita in 6 parti, bazate pe modelul care sta la baza Programului de Lideri Sageata.
Partea 1: „Conducerea astazi” exploreaza contextul liderilor in curs de formare de astazi. Capitolul 1 examineaza felul in care definim liderii si conducerea, uitandu-ne in special la careacteristicile conducerii Crestine. Capitolul 2 ia in considerare provocari specifie pentru liderii de astazi si identifica un model de a dezvolta lideri care ofera un cadru pentru restul cartii.
Partea a 2-a: “Liderii in curs de formare stiu ca sunt alesi” ia in considerare unctul de start al fiecarui lider crestin – ucenicia. Daca nu stim ca suntem alesi, ca suntem copii unui Dumnezeu iubitor, vom conduce dintr-o pozitie nesigura, pierzand constant ocazia unei pozitii de conducere in favoarea nevoilor proprii. In acest capitol, luam in considerare ciclurile de durere si de slava si felul in care viata lui Isus ne modeleaza siguranta de a sti cine suntem in El.
Partea 3: „Liderii in curs de formare sesizeaza chemarea lui Dumnezeu” se concentreaza spre a sti ce vrea Dumnezeu pentru vietile noastre. Capitolul 4 introduce conceptul de a trai in „zona rosie”, unde constant ne intindem prea mult, stricand relatiile noastre, sanatatea si eficacitatea noastra. Capitolul 5 ia in considerare felul in care chemarea lui Dumnezeu afecteaza nu numai imaginea de ansamblu a ceea ce El vrea sa faca in vietile noastre, dar si deciziile noastre de zi cu zi, ajutandu-ne astfel sa iesim din stilul de viata de”zona rosie”.
Partea 4: “Liderii in curs de formare dezvolta caractere asemanatoare lui Isus” reflecta asupra locului caracterului in viata unui lider. Capitolul 6 face cunoscut faptul ca cine suntem spune despre noi la fel de mult ca ceea ce facem. Multe din problemele din conducere nu sunt rezultatul unei lipse de indemanare sau cunoastere intr-o anuminta parte, ci din problemele care stau la baza caracterului care afecteaza modul in care relationam cu oamenii. Capitolul 7 intreaba cum putem sa crestem mai mult ca Hristos. La cate schimbari sa ne asteptam cat mai suntem pe pamant? Ce uelte ne pot ajuta sa evitam stagnarea si dezamagirea?
Partea 5: „Liderii in curs de formare cultiva competenta” priveste la patru parti principale ale compentetei conducerii: liderii se conduc pe ei si pe cei apropiati lor (Capitolul 8), intruchipeaza valori ale Imparatiei (Capitolul 9), sesizeaza, articuleaza si implementeaza viziunea lui Dumnezeu (Capitolul 10) si dezvolta oamenii (Capitolul 11). Primele doua sunt concentrate interior. Sa ne conducem pe noi insine este una din cele mai grele provocari cu care cei mai multi dintre noi ne confruntam. Multi lideri sustin anumite valori pe care nu le traiesc; liderii eficace intruchipeaza valorile lor. Fara acest lucru, unui lider ii lipseste integritatea, o calitate fundamentala a conducerii crestine bune. Urmatoarele doua parti sunt concentrate in special spre exterior. Daca ne este dat sa conducem, este necesar sa stim incotro ne indreptam si sa ne asiguram ca ajungem acolo. Cum ne dam seama care este voia lui Dumnezeu cand conducem un grup, ca noi sa ii indrumam bine? In final, rolul unui lider nu este numai de a completa o sarcina, ci si de a dezvolta oamenii. Luandu-L pe Isus ca exemplu, vedem calauzirea altora ca un proces care face parte din viata unui lider.
Partea 6: „Liderii in curs de formare conduc in comunitate” ia in considerare contextul conducerii crestine, comunitatea oamenilor lui Dumnezeu. Reflectand asupra firii lui Dumnezeu si a Bisericii Lui, exploram felul in care conducerea este corporativa si privim la locul echipei ca reflexie a acestei comunitati.
In timp ce veti citi cartea, veti observa ca fiecare parte variaza in lungime. Acest lucru nu reflecta importanta vreuneia din parti, pentru ca fiecare parte este sustinuta de cea dinaintea sa., cu parti de suprapunere si caracterizare distinctiva. Fiecare capitol incepe cu un sceariu sau cu o poezie si se sfarseste cu intrebari sau exercitii pentru meditatie personala. Intrebarile din cadrul capitolelor si o sectiune de resurse de la sfarsitul cartii, ofera material aditional pentru discutie si meditatie. Poti folosi intrebarile in conversatiile tale cu altcineva. Dificultatea in a raspunde la aceste intrebari singur consta in faptul ca multi dintre noi suntem fie prea negativi, fie naiv de omptimisti in ceea ce ne priveste pe noi insine. Doar putini dintre noi suntem obiectivi in reflectare. Liderii se lupta deseori sa gaseasca un mentor, asa ca iata un mod simplu de a stabili o relatie informativa de tip mentor. Inivita-ti un coleg sau prieten sa cititi aceasta carte si apoi intalniti-va dupa fiecare capitol sa discutati despre continut, folosind intrebarile ca punct de plecare in discutiile voastre.
Comentariu personal
Orice carte care ia in considerare conducerea lui Isus ca model pentru cei care conduc pe oamenii Lui va fi provocatoare. Vreau sa subliniez de la inceput ca pot face fata acestei provocari numai intelegand clar ca chemarea lui Dumnezeu pentru viata mea ca lider se afla in contextul mai multor adevaruri teologice. Primul, botezul meu. Botezul este o ordinare a oamenilor lui Dumnezeu pentru o viata de slujire pentru Isus. Prin botez, sunt asigurat ca sunt un copil al lui Dumnezeu si ca viata mea in Hristos este dependenta de slava. Daca sunt chemat sa fiu lider, sunt chemat ca si copil al lui Dumnezeu dedicat in a-I sluji lui Isus, total dependent de slava Lui minunata.
Al doilea, crucea, care face clar faptul ca pacatul si esecul pot fi iertate. Am facut foarte multe greseli ca lider si m-am luptat cu multe probleme interioare, si totusi la cruce Il cunosc pe Cel ce iubeste, iarta si daruieste un nou inceput. Crucea ne aminteste de asemenea si de suferinta din viata crestina. Apostolul Pavel, meditand asupra credintei lui, a scris, „Vreau sa-L cunosc pe El si puterea invierii Lui si partasia suferintelor Lui si sa devin ca El in moartea Lui, pentru ca astfel sa ajung, cumva, la invierea din morti.”(Filipeni 3:10-11). Isus a suferit; suntem chemati sa stam in partasia suferintei Lui
Al treilea, invierea si pogorarea Duhului Sfant. Nu sunt lasat de izbeliste. Isus este prezent cu mine prin Duh, producand transformarea sa in viata mea. Procesul de schimbare nu depinde numai de mine, dar si de bunavointa mea de a fi deschis la ceea ce vrea Dumnezeu sa faca in viata mea. Vestea buna este ca a folosit foarte mult timp oameni nepotriviti si de rand ca lideri. Se pricepe destul de bine la asta.
Al patrulea, revenirea lui Hristos. Aceasta este speranta pe care o am ca lider, ca intr-o zi totul va fi bine, ca drama si suferinta acestei vieti nu este sfarsitul. „Pentru ca Mielul din mijlocul tronului ii va pastori si ii va conduce la izvoarele apelor vietii, iar Dumnezeu va sterge orice lacrima din ochii lor” (Apocalipsa 7:17). Dumnezeu este suveran al acestei umi; El va reveni. Aleluia! Pana atunci, caut sa fiu credincios chemarii lui Dumnezeu din viata mea cat de ine pot.
Aceste patru lucruri ma fac sa continui. Daca ratacesc prea departe de oricare din ele ma prabusesc sub enormitatea de sarcini si sub slabiciunea caracterului meu. Ii multumesc lui Dumnezeu ca El este cel pe care ma pot baza si Ii multumsc lui Dumnezeu ca nu m-a lasat sa fiu singur in aceasta cursa.
Haideti sa alergam impreuna in aceasta cursa.
Exista o poveste a unui eveniment intamplat la Jocurile Paralimpice. Era ultima zi si avea sa incepa cursa de 400 de metri. Doi tineri s-au aliniat la start dupa ce toti ceilalti competitori renuntasera. Un reporter ferm de la revista Time cometa la radio , descriind scena ca fiind „dureros de privit”. Pistolul s-a auzit. Cei doi, amandoi cu cerebral palsy , au sarit de pe linie. Unul din antrenori alerga pe langa pista, incurajandu-si atletul. „Hai Joey, poti sa castigi”. La prima curba Joey conducea cu 25 de metri. Un strigat subtil veni dinspre tribuna: „Joey, Joey, Joey”. Intrand in ultima curba, avansul lui Joey ajunsese la 40 de metri. Celalalt competitor era slabit si isi pierdea suflul. La 25 de metri de linia de finish, Joey s-a oprit brusc.S-a intors catre antrenorul lui si a zambit, s-a uitat la multime si apoi s-a intors la celalalt tanar si a spus: „Hai prietene”. Joey l-a luat de mana si au alergat peste linia de finish impreuna. Multimea innebunise. Reporterul a fost auzit zicand „Fa-ma mai mult ca Joey”. Antrenorul se balbaia printre lacrimi: „Asa Joey. Esti un adevarat invingator
Ca lider, sunt de-abia la jumatatea cursei, asa ca „Liderii in curs de formare” gandindu-ma la cei ce sunt mai avansati in cursa fata de mine, care ma vor incuraja nu numai sa merg mai departe dar si sa ma dezvolt si sa prosper in conducerea Crestina. Este scrisa uitnadu-ma la colegi si la prieteni care asteapta sa impartaseasca reusitele lor, dureroasele esecuri si indurarea de zi cu zi a conducerii crestine. Este scrisa uitandu-ma inapoi la cei care sunt in urma in cursa si care cauta sa alerge cursa care le este in fata, oferindu-le ajutor sa alerge cu verva, imaginatie si prospetime. Este scrisa uitandu-ma imprejur la multimea care umplu stadionul ceresc si care ne incurajeaza pe toti in cursa; Cei care au terminat cursa si care si-au primit acum coroanele
Mai presus de toate, “Liderii in curs de formare” este scrisa privind la Isus, “Cel care initiaza si desavarseste credinta” (Evrei 12:2) care singur „poate sa va pazeasca de cadere si sa va faca sa stati fara pata si plini de bucurie inaintea slavei Lui”(Iuda 24). Dorinta mea este ca aceasta carte sa te ajute sa cresti in continuare ca lider , sa fii condus mai mult de Isus, sa conduci mai mult precum Isus si sa conduci mai mult spre Isus.
Pentru meditatie
Tata,
Ma las in mainile Tale.
Sa se faca Voia Ta cu mine
Orice vei face, eu iti multumesc
Sunt pregatit pentru tot, primesc tot.
Lasa sa se faca numai Voia Ta in mine, si in toate fiintele.
Nu imi doresc nimic mai mult, Doamne.
Imi incredintez sufletul in mainile Tale.
Ti-l dau Tie
Cu toata dragostea inimii mele,
Pentru ca Te iubesc, Doamne,
Si am nevoie sa ma dau pe mine,
Sa ma predau in mainile,
Fara retineri si cu incredere deplina,
Pentru ca Tu esti Tatal meu.
Amin
Charles de Foucauld
Partea intai
Conducerea astazi
[diagrama]
Ales
Competenta
Comunitate
Caracter
Chemare
Partea intai exploreaza contextul liderilor in curs de formare de astazi. Capitolul 1 incearca sa descurce itele felului in care definim liderii si conducerea, privind in special la conducerea Crestina. Capitolul 2 ia in considerare provocari specifice ale liderilor de astazi si identifica un model (vezi diagrama de mai sus) pentru dezvoltarea de lideri care ofera cadru pentru restul cartii.
Nick (18 ani), scriindu-i nasului sau.
Draga Joe
Wow! A fost cel mai tare cadou, nu-i asa? Multumesc! Exact la fix! Iti multumesc si pentru ca m-ai intrbat ce fac dupa ce termin scoala. Este un pic cam infricosator totul. Mai sun numai sase luni, si apoi... ce fac? Nu am nicio idee. Cu exceptia unui singur lucru care s-a intamplat acum cateva zile.
In serviciul de biserica de Duminica, a fost un moment de liniste intre rugaciuni. Am cam avut impresia ca Dumnezeu mi-a vorbit. Nu mi s-a mai intamplat nimic asemanator. Dar era ca si cum Dumnezeu a vorbi, nu cu vocea, dar asa am simtit. El a spus „vreau sa fii lider in biserica Mea. Apoi, dupa program, tata a venit la mine si mi-a spus ca s-a gandit la viitorul meu si ca se intreba daca m-am gandid sa fac ceva in biserica. A fost cam infricosator. Daca chiar a fost Dumnezeu? Daca El chiar vrea sa conduc in biserica asta? Tu ce crezi Joe? Sper ca nu te superi ca iti spun toate astea.
Vorbeam cu amica mea Carol aseara despre viitor. Ea se gandea ca ar trebui sa accept o oferta de la Tineri pentru Hristos si sa capat mai multa experienta cu tinerii. Un an cu una din echipele lor suna destul de bine. Am invatat foarte multe lucruri ca lider la tinerii juniori de aici, dar am si foarte multe intrebari. Precum, Dumnezeu ar putea sa imi ceara mai tarziu sa fiu lider – dar, ce este un lider pana la urma? Si cum ajungi sa fii lider? Ma simt cam singur cu toate intrebarile astea. Carol este o prietena buna, dar suntem amandoi la acelasi nivel, punand aceleasi intrebari. Cine ma va ajuta sa gasesc raspunsuri? Ai vreu sfat?
In fine, trebuie sa inchei. Sa fii bine. Iti multumesc pentru cadoul frumos si pentru ca te rogi pentru mine
Nick
Capitolul 1
Ce este conducerea crestina?
Conducerea pentru crestini este despre Dumnezeu, nu despre noi.. Ne centram sufletul in mana lui Dumnezeu – doar atunci suntem gata de conducere.
Walter Wright1
Nu este o lipsa de idei de conducere si de imagini de lideri. Din cand in cand, atunci cand cercetez conducerea crestina cu un grup, incep sesiunea rugandu-i sa deseneze imaginea unui lider. Rezultatele sunt fascinante. Inevitabil, ceea ce deseneaza depinde de experienta lor de a fi condusi si intelegerea lor despre conducere.
Unii deseneaza o imagine a „liderului tipic, puternic”. Cunoastem tipul – maxilar puternic, privire concentrata, spranceana hotarata. Ei umbla cu un scop, vorbesc cu entuziasm si sunt prosperi in faptele lor. Nimic nu pare ca poate zdruncina rezolvarea lor; problemele sunt intotdeauna oportunitati. Nimeni nu le sta in cale; Oamenii sunt un scop al unui sfarsit mult mai maret. Au o energie interminabila; somnul este pentru cei slabi. Da, o caricatura intr-adevar, dar una la care se gandeste deseori lumea atunci cand sunt pusi sa deseneze imaginea unui lider. Si... sunt bineinteles barbati. O astfel de caricatura ne face sa privim la conducere intr-un mod monocromat. Astfel ca, daca aceasta este imaginea sau experienta noastra predominanta a conducerii, presupunem ca toti liderii ar trebui sa arate cam la fel, chiar sa vorbeasca la fel, in acest fel de„lider tipic puternic”.
Altii deseneaza imagini ale unor lideri ineficienti. Media este o mare adepta a acestui fel de lideri Crestini. Saream de pe un canal pe altul seara trecuta si m-am oprit sa ma uit la un cleric. Nu am idee ce program era sau care era povestea, dar acele doua minute au intarit din nou imaginea pe care o au multi despre lucrare – slaba, ineficienta, departe de realitate, „placuta” si putin probabil sa indrume pe cineva vreundeva. Aceia care au acest fel de imagine despre lideri din biserica sunt deseori disperati de ceea ce ei concep ca fiind lipsa conducerii in biserica si sunt in pericol de a privi catre liderul stereotipic ‚liderul puternic tipic’ pentru a umple acel gol.
Alti membri din grup se lupta sa deseneze ceva macar, uneori pentru ca experienta lor este prea dureroasa. Inca o data, Media prezinta caricatura pastorului care isi paraseste sotia si fuge cu amanta din cor sau fura din fondurile bisericii pentru nevoi personale. Mai nou, cazurile cu profil inalt de abuz al minorilor au marit ingrijorarea cu roivire la cei din conducerea bisericii. Cand liderii crestini abuzeaza de puterea lor, nu dauneaza numai celor pe care ii conduc, ci distrug increderea in lideri la un nivel mai general.
Din fericire, altii evita caricaturile si deseneaza o minunata varietate de oameni, de toate varstele, si barbati si femei, cu trecuturi sociale si culturale diferite, lideri laici si ordinati care au avut o influenta pozitiva, ajutand la formarea vietii oamenilor oferind sprijin, inspiratie si incurajare in viata crestina.
Un rezultat mixt la acest exercitiu este normal. Discutia care decurge de aici are tendinta de a sublinia un numar de teme comune. Daca recunoastem ca acele caricaturi nu ajuta la nimic, care este modelul adecvat pentru un lider crestin? Cum raspundem la provocari ale conducerii intr-o lume si biserica in schimbare? Cum ii ajutam cei din conducere sa creasca si sa se dezvolte intr-un mod crestin? Cum putem incuraja mai multi oameni sa preia conducerea in comunitatea crestina si cum sa ii ajutam sa creasca in siguranta de sine ca lideri? Acestea sunt problemele la care se adreseaza Partea 1 a cartii „ Liderii in curs de formare”.
Definitii ale conducerii recunoscute la un nivel larg
Cine sau ce este un lider? Aceasta este intrebarea proverbiala de 1 milion de lei, dar as sugera ca este intrebarea gresita. Aceasta limiteaza imediat raspunsul la o definitie ingusta care nu reflecta complexitatea conducerii. In loc de asta, sa punem intrebarea: „Cum am putea defini conducerea?” Iata cinci categorii, dintre care trei sunt recunoscute la nivel larg de catre scriitori care scriu despre conducere, iar doua reflecta un raspuns specific crestin la intrebare.
1. Conducerea este o functie
Conducerea este exercitata oridecateori o persoana influenteaza o alta persoana. In acest sens, aproape toata lumea conduce, pentru bine sau pentru rau. Ruda mai in varsta care influenteaza pe cel mai tanar sa faca ceva obraznic, parintele care ajuta copilul sa treaca peste o problema, prietenul nostru care ne incurajeaza sa invingem o teama, cu totii xonduc. Angajatul care il ajuta pe sef sa vada diferit o situatie conduce, precum conduce si copilul care isi convinge parintele sa spuna adevarul. Oricand si oriunde influentam o persoana, conducem. Aceasta simpla abordare a conducerii, someaza multe din presupunerile din spatele caricaturilor de lideri. Subliniaza importanta de a recunoaste impactul urias pe care il are viata oastra asupra altora. Definind conducerea ca o functie se adreseaza intrebarii „Sunt eu un lider?” cu alta intrebare: „Influentezi tu alti oameni?”. Dar doar definind conducerea ca functie este insuficient.
2. Conducerea este o pozitie
Conducerea este o pozitie de responsabilitate data unui individ. Orice organizatie, de la afaceri la cluburi sociale, desemneaza oameni in pozitii de conducere. Unele din aceste pozitii sunt salariate, cu descrieri de functie bine definite, cu limite de autoritate si linii de responsabilitate – ca un om de afaceri cu o slujba la o firma de consultanta multi-nationala. Altiele sunt voluntare, dar cu asteptari clare si cu mult sprijin – ca liderul clubului duminical care are grija de copii. Totusi, altele sunt nesprijinite si neclare – precum coordonatorul unui grup social care nu prea vroia aceasta slujba si nu este sigur despre ce este vorba, dar a acceptat din motiv de loialitate fata de grup si de multumire pentru ceea ce a insemnat clubul pentru el in anul precedent. Fiecare dintre acesti oameni este intr-o pozitie de conducere, dar fiecare cu alte asteptari.
Detinerea unei pozitii de conducere nu garanteaza abilitatea de a indeplini rolul. In industrie exista ceva numit „principiul lui Petru” – promovarea pana la punctul incompetentei. Cineva care este un bun vanzator nu trebuie sa fie neaparat si un bun manager in acest domeniu. Cand acea persoana accepta promovarea intr-o noua pozitie de conducere, ei se impiedica pentru simplul motiv ca ei nu au talentul sau indemanarea pentru acest nou rol. In biserica, poate fi numit „sindromul recrutarii”. Se intampla des sa gasesti pe cineva intr-o pozitie de lider pe care au acceptato dintr-un simt de datorie sau din cauza presiunilor mari pusa pe umeri de catre pastorul disperat de a gasi pe cineva sa ocupe acea pozitie. Imi amintesc un lider de grup de copii care a condus grupul cu credinciosie timp de 5 ani. Atunci cand ne-am cunoscut mai bine, mi s-a confesat, spunand ca lui nici macar nu ii placeau copiii. Fiecare saptamana era o experienta dureroasa pentru el si nici copiii nu se simteau minunat. Doar pentru ca o persoana are o pozitie de conducere nu inseamna ca sunt competenti de acel rol sau ca au o chemare de a fi in acea pozitie.
3.Conducerea este un talent
Cercetari despre conducere ale organizatiei Gallup fac o distingere intre cunoastere, indemanare si talent. Cunoasterea este ceva ce poti dobandi, fie ea cunoastere bazata pe fapte sau cunoastere bazata pe experiente. De exemplu, dobandesc mai multa cunoastere despre oamenii pe care ii conduc punand intrebari bune si ascultand atent la raspunsurile lor. O indemanare este ceva ce inveti prin pregatire. De exemplu, poti fi invatat sa fi un bun planificator al agendei. Talentul, pe de alta parte, este dat. Gallup definste talentul ca fiind „un sablon repetat de gand, simt sau comportament care poate fi aplicat in mod productiv”. Nu este acelasi lucru cu indemanarea sau cunoasterea. Indemanarile si cunoasterea sunt transferabile de la o persoana la alta, dar tind sa fie specifice fiecarui situatii in parte. Talentele sunt transeferabile de la o situatie la alta, dar sunt specifice persoanei in caz. Nu ii poti da unui adult un talent: el fie este prezent fie nu. Talentele se dezvolta la o etapa de inceput din viata si nu depind de sex, culoarea pielii sau trecut.
Gallup identifica 20 de talente de conducere comune printre lideri exceptionali, dar subliniaza cu atentie ca niciun individ nu le are pe toate 20. Talentele nu sunt doar lucrurile pe care poti sa le faci, dar si ceea nu poti sa te abtii sa faci.
Stand in adancurile intunecoase ale teoriei conducerii, este o intrebare pe care trebuie sa o adresam. Liderii sunt inascuti sau se formeaza? Inrt-un timp in care sunt gasite ’gene’ pentru fiecare aspect al vietii, multi cred ca exista o ’gena de lider’. Fie o ai fie nu si daca nu o ai, nu ar trebui sa iti irosesti timpul incercand sa o dobandesti. Asemenea teroii ale ’genei’ au dobandit o acceptare populara in multe arii, dar centrele de cercetare a conducerii le pun sub semnul intrebarii. „Exista atatea dovezi ca gena de lider exista, cate dovezi exista si despre existenta unicornului” scrie Paul Simpson. Parte din dificultate se afla in amploarea de caracteristici care formeaza un lider. Atasand intreaga gama de indemanari de lider unei gene intinde foarte mult teoria stiintifica pana la un punct de rupere.
Daca exista o aprobare unanima, este aceea ca liderii sunt si innascuti si formati – innascuti pentru ca exista anumite trasaturi de lider care pot fi identificate la o varsta frageda; formati pentru ca oportunitatea si contextul influenteaza modul in care se dezvolta o persoana. Talentul este o combinatie intre cele doua. Talentele de lider se dezvolta in interactiunea complexa dintre cine suntem (care ne e data printr-un cod de gene) si felul in care ne dezvoltam (care ne este dat prin context si trairi).
Fiecare dintre aceste trei aspecte ale conducerii – functie, pozitie, talent – sunt ca niste cercuri care se inlantuie intre ele. Cand un individ are o pozitie de lider cae este aliniata cu talentele lor de lideri, el va functiona cel mai bine ca lider. Cineva care conduce bine un grup mic, ar putea sa nu functioneze bine la un alt nivel de conducere. Jon Adair sugereaza ca exista trei nivele de conducere in majoritatea organizatiilor.
Lider de echipa/grup mic: responsabil in mod normal de pana la 16 oameni – de exemplu, lider de grup de casa/celula, lider de grup de tineri, lider de grup de copii.
Lider de zona: are grija de parti importante sau functii majore ale nei organizatii sau biserici – de exemplu coordonator de tineri/copii, coordonatorul de evanghelizare, pastor asistent, coordonator de lauda si inchinare
Lider principal: persoana care are responsabilitatea ce mai mare pentru a ghida o organizatie sai o biserica – de exemplu, pastorul, directorul general al unei societati crestine.
Adair spune ca mai multi oameni pot conduce bine la nivel de lider de echipa/grup mic decat un lider principal. Sunt unii care cres prin nivelele de conducere si altii pentru care acest lucru nu este adecvat. Bob era un lider excelent de grup dar cand a fost rugat sa se ocupe de supravegherea lucrarii tuturor grupurilor mici din biserica lui, el a refuzat. Luat putin prin surprindere, pastorul l-a intrebat de ce. Bob a raspuns:”Talentele de care este nevoie in aceasta pozitie sunt exact cele care mie imi lipsesc. Talentele ele sunt ideale pentru ceea ce fac eu”. Avea dreptate. Joan, de asemenea un lider de grup mic, nici macar nu fusese luata in considerare pentru acest rol. Ea era un pic timida si rareori se facea remarcata. De fapt, talentele ei erau ideale pentru acest rol. Ea a fost un buna in rolul de coordonator decat in rolul de lider de grup. Ea avea nevoie de ajutor pentru siguranta de sine, nu cu competenta.
Perspective aditionale la defintiile conducerii
Pentru crestini tousi, nici macar asta nu reflecta intreaga imagine. Trebuie sa adaugam alte doua unghiuri de a privi mai adanc la o descriere a conducerii din traditia biblica.
1. Dumnezeu da un dar de conducere
In Romani 12:6–8, Pavel scrie, avem felurite daruri, dupa harul care ne-a fost dat: cine are darul prorociei sa-l intrebuinteze dupa masura credintei lui.Cine carmuieste, sa carmuiasca cu ravna”. Printre alte daruri, conducerea este unul pe care Pavel il identifica, ca fiind parte din darurile lui Dumnezeu pentru oamenii Lui. Cuvantul grec folosit poate insemna fie „a conduce”, fie a „avea grija” (a-ti pasa). Acest dar al conducerii cu grija pentru altii nu este un trofeu de pus in raft, ci o unealta pentru lucrare. Darurile nu sunt date pentru a forma o persoana si a o face sa arate foarte bine, ci sunt date prin slava lui Dumnezeu pentru a cladirea trupului si a martorului bisericii in lume. Aceste daruri sunt date in contextul unei transformari viitoare catre o viata asemanatoare lui Hristos (Romani 21:1-2), catre smerenie proprie adevarata (Romani 12:3), si catre recunoasterea faptului ca apartine trupului si deci aven nevoie unul de altul (Romani 12:4). Pavel ii indeamna pe crestini sa foloseasca darurile lui Dumnezeu cu intelepciune, cu o inima slujitoare si cu o dorinta de a face bine.
Limbajul darului ne incurajeaza sa primim ceva cu smerenie decat sa ne mandrim ca am dobandit ceva (1 Corinteni 4:7). Aceasta atitudine este cruciala pentru modul in care folosim darul conducerii. “sa aveti simturi cumpatate”(Romani 12:3). Darul conducerii va bebeficia din multa munca (ravna) , reflectie spre timpul ce va urma (zel) , pregatire (sarguinta) si maturitate. Neascultarea, problemele nerezolvate si imaturitatea vor sufoca aceste daruri.
Trebuie sa fim prdenti in construirea unui edificiu cuprinzator pe baza unui singur verset care mentioneaza conducerea. Totusi, ceea ce stim este ca, conducerea era exercitata in biserica timpurie si ca Pavel vorbeste despre darurile Duhului Sfant cu referire la slava (1 Corinteni 12:4), slijire ((12:5), lucrari (12:6), manifestari ale Duhului Sfant (12:7) si varietati (12:4-6). Toate aceste daruri sunt actiuni ale puterii lui Dumnezeu atingandu-si scopurile si sunt „expresii palpabile ale conducerii active a Domnului Isus in congregatie”. Acestea sunt vesti foarte bune pentru biserica, pentru ca, spre deosebire de alte contexte unde conducerea depinde de talente naturale, crestinii recunosc ca, conducerea nu depinde doar de talentul natural al catorva indivizi exceptionali. Dumnezeu poate da oricui darul de a conduce. Este exprimarea slavei lui Dumnezeu in vietile oamenilor simpli. Adeseori, acest lucru se intampla prin talentele innascute ale unui individ, uneori se intampla impotriva lor, dar intotdeauna este un semn de slava, astfel incat nimeni sa nu se mandreasca (1 Corinteni 4:7).
2. Dumnezeu ii cheama pe oameni in roluri de conducere
Biblia ne arată că Dumnezeu îi cheamă pe oameni în roluri de conducere și că alegerea Lui este câteodată surprinzătoare. Ucenicii erau un grup mixt de oameni simpli; mulți dintre ei n-ar fi reușit să îndeplinească profilul psihologic al zilelor noastre. Totuși, în ciuda slăbiciunii lor evidente, Isus i-a chemat pe acești oameni pentru a fi cu El și apoi pentru a-I conduce Biserica. Când Dumnezeu cheamă, responsabilitatea creștinilor este să asculte, indiferent de cât de surprinși am fi de alegerea Lui, încrezându-ne că El ne va oferi tot ce avem nevoie pentru a ne îndeplini rolul pentru care ne-a chemat. Această chemare poate fi pentru o anumită situație sau pentru o lucrare de o viață.
Așa cum am stabilit, Dumnezeu poate chema oameni și să îi înzestreze cu daruri special pentru lucrul pe care îi cheamă să îl facă, în ciuda trecutului și experienței lor precum și din cauza trecutului și experienței lor. Spre deosebire de psihologi comportamentali și biologi evoluționiști, nu putem să închidem cercul „născut sau format” fără să facem referință la Dumnezeu. Dumnezeu pare să lucreze cu ceea ce noi suntem și cu felul în care noi ne-am format, dar totodată și în ciuda acestor lucruri. Chemarea lui Dumnezeu și pregătirea pe care ne-o dă sunt la fel de importante ca și abilitatea naturală (cum suntem născuți) sau dezvoltarea pozitivă (cum suntem formați), și toate aceste lucruri aduc liderii creștini la un sentiment de mulțumire, smerenie și încredere în Dumnezeu.
Conducerea este deci o funcție, poziție, talent, dar de la Dumnezeu și chemare. Când ne restrângem înțelegerea conducerii doar la una din aceste părți, automat ridicăm un aspect al conducerii la un nivel mai mare decât celelalte și creăm un mediu neadecvat în care liderii să crească. Cele cinci aspecte ale conducerii trebuie să fie într-o tensiune creativă una cu cealaltă. Când întâlnești pe cineva care are un talent înnăscut de a conduce, cu o chemare clară de la Dumnezeu pentru o anumită poziție, înzestrat de Dumnezeu cu daruri spirituale pentru a îndeplini chemarea, și cu maturitate în dezvoltarea personală de a continua să crească în asemănare lui Hristos, este o minunată combinație. Există lideri de acest gen, dar nu prea mulți. Pentru a forma lideri, trebuie să reflectăm o gamă largă de înțelegere a conducerii pentru ca oamenii să vadă unde le este locul și să identifice următorul lor pas în creștere ca lider. Trebuie să facem oamenii să își accepte rolul lor de lideri la orice nivel este exprimat acesta și prin asta să creștem mai mulți oameni ca lideri la orice nivel, conștienți tot timpul că Dumnezeu este Cel care cheamă și pregătește.
Caracteristici ale conducerii creștine
Dacă aceste cinci aspecte descriu ce este conducerea, ce face exercițiul conducerii creștine în mod distinct? Am fost provocat de lucrarea lui Steve Croft despre cât de mult este gândirea de lider reflectată cu adevărat de Scriptură și cât de mult este un botez al teoriilor seculare din biserică. Desigur, sunt multe de învățat din profunzimea ideilor seculare despre conducere, dar Croft este îngrijorat de tendința bisericii de a reacționa la ultima modă. El sugerează că adevărul este foarte rar găsit acolo, și mai degrabă în meditații teologice serioase. În timp ce biserica încearcă să găsească modalități prin care să crească credința celor care deja sunt creștini (adâncindu-le rădăcinile în Isus) și să ajute pe cei în afara credinței să vină să îl cunoască pe Isus (printr-o varietate de rădăcini), este foarte ușor de abandonat ceea ce tradiția creștina are de oferit asupra conducerii și este ușor să adopți ultima modă fără o analiză adecvată a ceea ce este bun și ce nu.
Mulți lideri ordinați din biserică au o reacție instinctivă la cuvântul ‚lider’. Ei simt că au fost chemați să fie păstori și nu sunt siguri cum se leagă rolurile de păstor și de lider. Deci, este ‚conducerea’ a te da cu cine e mai tare în biserică, atrăgând puținii urmași care îl vor abandona imediat pentru a se da cu cel care urmeaza să fie cel mai are? Nu. Într-o lume și o biserică în schimare rapidă, conducerea este un factor important în ajutarea bisericii să meargă mai departe. Este, de asmenea, reflectată în lumea Creștina. Biserica are nevoie de lideri buni. Întrebarea este, ce anume ar trebui să modeleze felul în care creștinii exercită conducerea? Aș vrea să sugerez câteva caracteristici din tradiția biblică care subliniază conducerea creștină.
1. Conducerea creștină este bazată pe relația cu Dumnezeu ca Trinitate
Conducerea creștină este bazată pe relația cu Dumnezeu ca Trinitate (vezi Ioan 15). Fără această relație fundamentală nu este conducere creștină, cu toate că este ușor să pierzi această relație în aglomerația și presiunea funcție de conducere creștină. Vom explora această pierdere a relației în capitolul 3. Conducerea creștină este exercitată din abundența acelei relații ca exprimare a slavei lui Isus, dragostei lui Dumnezeu și părtășiei Duhului Sfânt.
Este rezultatul slavei – chemarea divină a lui Isus în viețile noastre pentru a-L urma și pentru a-i îndruma pe alții. Această chemare nu ne aparține; nu noi controlam felul în care Isus conduce oamenii; noi nu dobândim binecuvântarea lui. El ne cheamă în mod generos din dragoste pentru oamenii Lui și din tânjirea după îndeplinirea scopului Său în această lume.
Este conturată de dragostea lui Dumnezeu – radicală, riscantă, cu auto sacrificiu, scumpă și iertătoare. Dragostea Lui scoate din noi o dragoste pentru El și pentru oameni (1 Ioan 4:7-12). Această dragoste ajunge mai sus de extrem, primește o palmă peste față și dă haina de pe corp (Matei 5:38-42). Este pregătită să asculte a o mie și una persoană care nu este încă creștină dând argumete împotriva creștinismului, un argument pe care l-am auzit atât de des încât îl știm mai bine decât ei, și totuși abordează cu adevărat această persoană ca și cum ar fi prima persoană care pune această întrebare. Această dragoste primește critici nedrepte sau abuz nejustificat și nu se răzbună. Oferă și continuă să ofere, necerând nimic în schimb. Această dragoste ne asemuiește cu un tânăr care tocmai a distrus complet ceva, în loc să ne distanțăm din frică de a nu fi văzuți într-un fel negativ.
Conducerea creștină este dependentă de Duhul Sfânt care dă putere și pregătește indivizi pentru a-și juca rolul în trupul lui Hristos (Efeseni 4:11-13). În trupul Lui, nicio persoană nu are tot ce este necesar pentru funcția trupului, ci fiecare persoană are rolul său și este o parte valoroasă și vitală a trupului. Suntem cu toții „o spiță aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor care aparține lui Dumnezeu” (1 Petru 2:9). Este Duhul Sfânt Cel care ne ia punctele forte și slăbiciunile și le transformă, folosindu-le pentru scopurile lui Dumnezeu și pentru slava Sa.
2. Conducerea creștina este înrădăcinată în Biblie și direcționată de Duhul Sfânt
Liderii creștini caută să fie credincioși Bibliei în tot ce fac pentru că este Cuvântul lui Dumnezeu, „este de folos pentru învățătură, pentru mustrare, pentru îndreptare, pentru instruire în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și pe deplin echipat pentru orice lucrare bună” (2 Timotei 3:16-17). Liderii creștini caută să fie deschiși pentru Duhul Sfânt, pentru că Duhul lui Isus ne conduce și ne călăuzește în tot adevărul (Ioan 16:13-15). Credincioșia pentru Biblie și deschidere la Duhul lui Dumnezeu sunt ca două reflectoare pe scenă. Când se unesc într-un loc, ele aduc strălucire și o iluminare mai mare.
Biblia și Duhul ne ajută ca lideri să ne vedem rolul în imaginea de ansamblu a lui Dumnezeu, istoria salvării lumii, Împărăția lui Dumnezeu. Aceasată perspectivă ne împiedică să ne blocăm în propriul context limitat. Ne reamintește de o mai mare biserică mondială și ne asigură că, indiferent cu ce ne confruntăm, Dumnezeu lucrează pentru ca scopurile Lui să fie îndeplinite. Tentația de a deveni cinici sau dezamăgiți este contrată de o înțelegere bună a imaginii de ansamblu a ceea ce Dumnezeu face, a cărei concentrare este pe Împărăția Lui. Acest lucru va contura felul în care conducem în biserica locală, ca un avanpost al Împărăției lui Dumnezeu. Dacă liderii se concentrează în altă parte, ajung să urmeze ceva sau pe cineva altul decât Hristos și să slujească unui program altul decât cel al Împărăției lui Dumnezeu. Liderii creștini sunt căutători ai Împărăției, nu construiesc imperii.
Biblia și Duhul plantează o dorință de a urma în centrul conducerii creștine, pentru că prioritatea unui lider creștin este să slujească regelui. Ucenicia este călătoria constantă a liderului creștin. Toți liderii trebuie să fie ucenici, supuși slujirii pentru Rege, urmând oricare cale pe care sunt conduși de El. Supunerea unui lider nu își poate permite să fie în alt loc. Aceasta este o provocare, pentru că învățătura lui Isus nu ne permite să ne retragem în locul unde ne simțim confortabil și să rămânem acolo. Scopul Evangheliei Lui ne cheamă constant la o practicare zilnică de pocăință și credință, la o grijă pentru cei care nu-L cunosc pe Isus și la un loc de lepădare de sine și de purtare zilnică a crucii noastre (Marcu 8:34-38).
Biblia și Duhul ne ajută de asemenea să luam în serios suveranitatea divină și responsabilitatea omului. Nu vom fi surprinși de dezordinea constantă în care este lumea și de încăpățânarea oamenilor sau, dacă suntem sinceri, tendința proprie de a fi încăpățânați. În timp ce ne confruntăm zilnic cu realitățile unei lumi în decădere, ne încredințăm în mâinile unui Dumnezeu suveran, care oferă iertare și posibilitatea de a ne schimba.
3. Conducerea crestina este marcata de slujire
Slujirea trebuie să fie o parte normală în ucenicia creștină. Isus așteaptă ca cei ce conduc să continue să slujească, fiind un lucru normal în conducerea creștină. Acest lucru a provocat tot ce ținea de modelele acceptate în zilele lui Isus. Era absolut revoluționar și vreau să discut mai pe larg despre acest lucru.
În Luca 22, Isus stă la cina cea de taină cu cei apropiați lui înainte să sufere (v 15) și apoi rupe pâinea și împarte vinul (v 19-20). El vorbește cu sinceritate despre trădarea Sa iminentă de către unul din cei apropiați Lui (v 22). La acest moment de intensă semnificație și vulnerabilitate personală, ucenicii încep să aibă o discuție despre cine este mai mare. Este greu de imaginat cum s-ar fi simțit Isus, dar răspunsul lui întruchipează exact valoarea pe care vrea ca ei să o adopte: „Regii neamurilor stăpânesc peste ele, iar cei ce au autoritate asupra lor sunt numiți ’binefăcători’. Cu voi să nu fie așa! Ci cel mai mare dintre voi să devină cel mai mic, iar cel care conduce să fie cel care slujește.” (v 25–26).
„Cu voi să nu fie așa”. Nu „stăpâniți peste ele”: nu te folosi de poziție sau putere să impui autoritate într-un mod arogant. Nu te crede un „binefăcător”: nu decide tu când să slujești și când să stai de-o parte. „Cu voi să nu fie așa!”. Cel mai mare trebuie să aibă o atitudine de smerenie, de dorință de a îi pune pe alții înaintea sa. Cel care conduce trebuie să fie ca cel care slujește, dispus să ajute pe alții să-și îndeplinească visele.
Isus nu a spus „evitați conducerea”. El spune că felul în care conducem trebuie să fie marcat prin slujire: „Eu sunt între voi ca cel care slujește” (Luca 22:27). Liderii în ziua de astăzi se straduie să aibă măreție. Liderii creștini trebuie să se străduie să slujească. Isus spune că nu este vorba de statut sau poziție, „Căci cine este mai mare, cel care stă la masă sau cel care slujește? Oare nu este cel care stă la masă?” Da, în ochii oamenilor, cei ce stau la masă sunt mai „mari”, dar vom vedea că lucrurile sunt diferite. Nici succesul, nici statutul nu definesc pe liderii creștini, ci slujirea definește un lider creștin. Facem o treabă bună atunci când trebuie să amânăm lucrurile față de cineva, dar ne grabim să semănăm cu ucenicii certându-ne despre care este cel mai mare dintre noi. Poate că nu facem asta verbal, dar în interiorul nostru într-o multime de moduri subtile – ne îngrijorăm de cum arătăm, cu cine ne asociem, ce slujbe avem, cine ne ascultă, pe cine cunoaștem. „Cu voi să nu fie așa.
Cu mulți ani în urmă, eu și cu păstorul eram ultimii care ramâneam să aranjăm scaunele târziu în noapte dupa încă o întâlnire de biserică. Am comentat sarcastic că am nevoie să fiu pregătit de Pick-fords, iar el a răspuns zâmbind, „odată ce ai devenit diacon, întotdeauna o să fii un Diacon”. Avea dreptate. Steven Croft a dezvoltat pe această temă în „Lucrarea în trei dimensiuni”, explorând natura întreită a conducerii din biserica timpurie: „Diaconia, lucrarea unui slujitor, este cea mai importantă din cele trei dimensiuni dacă lucrarea și conducerea sunt cu adevărat creștine și asemănătoare cu Hristos... principiile diaconiei ar trebui deci să fie principii care controlează și care îndrumă în toate lucrările creștine.
Pentru mulți dintre noi, aceasta creează o tensiune în viața noastră între a fi un slujitor și a fi un lider. Bineînțeles cuvântul „slujitor” nu implică slujire josnică; nici „lider” nu implică dictator dogmatic. Totuși, sunt eu oare chemat să renunț la programul meu propriu să îi ajut pe alții să și-l îndeplinească pe al lor? Am auzit oameni dezbătând în ambele părți și nu sunt convins de niciuna din părți, pentru că evident întrebarea implică o presupunere falsă că programul meu sau al altora este prioritatea. Liderul slujitor este chemat în primul rând să îi slujească lui Hristos. Programul lui ar trebui să fie primordial față de celelalte programe. Din cauza aceasta există momente în care un lider slujitor va trebui să dea piept cu valul, pregătit să provoace, să liniștească și să schimbe lucruri, pentru că programul lui Hristos este prioritar. De exemplu, dacă congregația vrea să mențină imaginea bisericii ca fiind una exclusivă pentru cei ce aparțin ei, un lider slujitor nu se înclină la aceste dorințe și nu îi ajută să facă o treabă mai bună în a-i exclude pe alții. Liderul slujitor știe că prioritatea este slujirea lui Hristos. El/ea se află înaintea lui Dumnezeu înainte să se afle înaintea oamenilor. Dar felul în care el/ea interacționează cu oamenii va trebui să reflecte o inimă slujitoare – a fi dispus să asculte, a avea dragoste pentru oameni, o abilitate de a se adapta, o atitudine smerită. Așa cum spune și Graham Cray, “Principiul care controlează conducerea în biserica locala este ca Isus este liderul activ al fiecărei congregații”. 15
Așteptările interioare și exterioare pot subestima cu ușurință această prioritate fundamentală. Am fost recent la țară unde preotul mi-a spus că aude foarte des comentariul „da, dar ultimul preot...”. L-am întrebat de cât timp este preot acolo, asteptând să îmi răspundă „de câteva luni”. „de 25 de ani” a fost replica! Asteptările exterioare pot exercita presiuni imense, dar mulți dintre noi liderii cred că așteptările interioare sunt mai greu de rezolvat. Acest lucru poate fi alimentat de mai multe lucruri, ca nevoia de a fi plăcut de alții, așadar tendința de a încerca să le facă altora pe plac. Vom vorbi mai multe despre asta în capitolul 4.
În loc să fim sculptaţi şi modelaţi de aşteptări interioare sau exterioare, de modele de lideri seculari şi de experienţe de conducere neadecvată din trecut, avem nevoie să fim transformaţi de Duhul Sfânt şi de reînnoirea minţii astfel încât să primim şi să acceptăm cuvintele lui Isus „cu voi să nu fie aşa”.
Hristos a slujit oamenilor; conducerea creştină este marcată de slujire. Aşa cum Stacy Rhineheart comentează în cartea sa provocatoare „Cu susul în jos. Paradoxul conducerii în slujire”, „Conducerea prin slujire nu este un ideal imposibil în ziua de astăzi. Mai degrabă, ar trebui să fie piatra de fundaţie a gândirii noastre despre conducere spirituală. Hristos a trăit, a gândit şi a nodelat-o pentru noi şi este caracteristică noastră reală ca şi creştini.
4. Conducerea crestina este conturata de cruce si inviere
Tiparul crucii şi învierii, a suferinţei şi a vieţii noi, este paradigma care va forma si contura liderii creştini. Sunt uimit de cât de mulţi tineri lideri sunt surprinşi şi chiar şocaţi atunci când suferinţa vine ca rezultat al conducerii. Isus ne învaţă clar că aceasta va fi calea tuturor celor ce-L urmează (Matei 5:11 ; Marcu 10:38-39). Aceasta nu e suferinţă din cauză că am fost naivi sau aroganţi sau pur şi simplu proşti. Aceasta este suferinţă pentru că suntem implicaţi în „lucrarea evanghelică” şi evanghelia este ofensatoare; chiar îi dezbină pe oameni. În 2 Timotei, Pavel scrie despre suferinţă într-o varietate de feluri pentru că vrea ca Timotei să înţeleagă iminenţa suferinţei în conducere.
Suferinţe specifice evangheliei care vin ca rezultat al credincioşiei faţă de mesajul evangheliei (2 Timotei 1:8, 11–12; 2:9–10).
“Nedreptate” de natură continuitivă (2 Timotei 2:3; 4:5).
Suferinţa la mâna bisericii (2 Timotei 2:1-18).
Suferinţa la mâna Satanei (2 Timotei 2:26).
Suferinţa care vine din trăirea într-o lume în deacădere (2 Timotei 3:1–9).
Persecuţie din cauză că trăim o viaţă dumnezeiască (2 Timotei 3:12).
Una dintre cheile conducerii creştine este deci credincioşia în ciuda „succesului” şi este adeseori văzută mai clar prin felul în care facem faţă suferinţei. Crucea este centrul experientelor noastre de suferinţă, ca fiind locul de linişte, iertare, empatie, reconciliere şi un nou început.17
Vom experimenta de asemenea şi învierea – o glorioasă nouă viaţă în mijlocul îndoielilor, prăbuşirii şi disperării. Vom fi martori la noua viaţă a unui copil care se decide să Îl urmeze pe Isus, o persoană tânără hotărându-se să reziste ispitei sau un adult care rupe lanţurile unui obicei distructiv; viaţa nouă a unei biserici căreia îi creşte încet încrederea în dragostea lui Dumnezeu pentru ei şi pentru alţii, o comunitate schimbată constant de sarea şi lumina oamenilor lui Dumnezeu, un neam care descoperă că cele mai bune căi sunt cele ale lui Dumnezeu. Vom experimenta noua viaţă de transformare personală prin lepadarea de sine şi învierea lui Hristos. Realitatea învierii şi revenirii lui Hristos alimentează speranţa într-o lume în care pierderea speranţei pare să fie o boală contagioasă. În timp ce scriu aceste rânduri suntem aproape de un război. Standardele în sănătate şi educaţie par să scadă. Rata sinuciderilor îşi continuă creşterea rapidă, în special printre tineri, în timp ce prezenţa la biserică îşi continuă scăderea rapidă. Depravarea este sărbătorită ca fiind libertate, consumul ca alegere, împlinirea de sine ca spiritualitate. Cum poate un lider creştin să păstreze o atitudine pozitivă în timpuri cum sunt acestea? Decât prin credinţa în înviere şi punându-ne speranţa în Dumnezeu. Escatologia, doctrina sfărşitului lumii, ne reaminteşte că noi trăim între prima şi a doua venire a lui Hristos, în timpul „acum dar nu încă” al Împărăţiei lui Dumnezeu. Aceasta ne alimentează speranţa pentru viitor şi ne sprijină în nopţile lungi şi întunecate de deznădejde, făcându-ne să ne rugăm „Facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ”.
5. Conducerea creştină este sprijinită de rugăciune
Rugăciunea are un rol central în viaţa unui creştin şi deci un rol central în conducerea creştină. Rugăciunea exprimă faptul că noi ne încredem în Dumnezeu ca răspuns la ceea ce El face în vieţile noastre şi este energia spirituală a părtăşiei noastre cu Dumnezeu. Fără ea, noi ne ofilim şi începem să exercităm conducerea prin puterea noastră, folosind numai resursele proprii.
O viaţă de rugăciune sănătoasă implică ingredientele următoare: este mai mult decât limbaj, dar include limbajul; este dirijată întotdeauna în contextul familiei lui Dumnezeu; se manifestă prin a creşte de la copilăresc la asemenea unui copil; implică un echilibru clar între structura şi spontaneitate. Modelele de rugăciune diferă de la o persoană la alta, dar fără dependenţă pentru Dumnezeu în rugăciune, riscăm să pierdem intimitatea bazată pe relaţie, smerenie bazată pe mulţumire, înţelepciune bazată pe percepţ
More
Less
Experience
Years of experience: 15. Registered at ProZ.com: Jan 2013.
Expertise