Indienii Pima din Arizona spun că părintele tuturor oamenilor și animalelor a fost fluturele, Cherwit Make (zămislitorul pământului), care s-a coborât fluturând din ceruri pe Stâncile Albastre[…] și, din propria-i sudoare, a făurit omul. Pe măsură ce s-au înmulțit, oamenii au devenit egoiști și certăreți, așa că Cherwit Make s-a scârbit de opera sa, și a decis să-i înece pe toți.[…]
Era unul Hauk, un diavol al munților, care le răpea fetele și le ucidea feciorii. […] L-a urmărit pe furiș până în Munții Superstiției, și a strecurat otravă în vinul de cactus pe care fiica lui avea să i-l servească; apoi, după ce acesta l-a băut, Suha s-a ivit din ascunziș și i-a sfărâmat țeasta bestiei năucite. […]
Atât de neclintită le este credința celor din tribul Pima în această profeție, încât nu vor cu niciun chip să treacă de Munții Superstiției; căci acolo șade Cerwit Make — așteptând ca răutatea lor să ajungă pe culme pentru a dezlănțui asupra pământului marea năpraznică ce se află stăvilită dincolo de creste.